Propovaduirea orala (kerygma) este urmarea lucrarii ucenicilor desavarsiti in Hristos "la lucrul slujirii" in puterea Duhului Sfant, ca slugi ale Cuvantului pline de "averea" talantilor din averea "stapanului bucuriei" (Mt.25,21;23), pentru scrierea in inimi prin sfintire a Cuvantului lui Dumnezeu. Ei erau vase alese in care s-a odihnit Hristos; erau pnevmatofori si hristofori si tocmai de aceea si "bibliofori". Dar prima lor lucrare a fost aceea, nu de asternere in scris, ci de impartasire a Cuvantului in dar, asa cum a si fost primit. Si acest Cuvant despre Hristos, "cuvintele Vietii acesteia" (F.Ap.5,20), erau de fapt "raurile de apa vie" (Ioan 7,38-39) din inima lor, dupa ce Hristos, ca "toiagul" lui Moise, scosese din pieptul lor inimile de piatra si le daduse "inimi de came" (Iez.36,26), si "duh de rugaciune" (Zaharia 12,10), incat sa poata cere prin rugaciune darul Duhului Sfant. Astfel, de la Cincizecime ei erau manati la lucrare in chip apostolic de Duhul Sfant ca si Hristos dupa Botez (Lc.4,14), si mult mai adanc decat Sfintii din Vechiul Testament (Evrei 11,40), care erau manati prin "inspiratia" nu prin"partasie" in Hristos ca Apostolii, care, de aceea, aveau "desavarsirea" (Ef.4,12).
Din propovaduirea lor orala de la Duhul Sfant s-au fixat apoi in scris Evangheliile ca text, pe care nimeni nu le putea asterne in scris, decat "oamenii sfinti ai lui Dumnezeu, manati de Duhul Sfant" (2Petru 1,21), intrucat "nici un cuvant al Sfintei Scripturi nu s-a grait dintr-o vointa omeneasca" (Gal. 1,11-12). Proorocii, "nu pentru ei insisi, ci pentru voi slujeau aceste lucruri, care acum ni s-au vestit prin cei ce, intru Duhul Sfant trimis din cer, v-au propovaduit Evanghelia, spre care si ingerii doresc sa priveasca" (1 Petru 1,11-12). Slava lumii ii face pe oameni sa nu cunoasca adancul slujirii lasata de Creator oamenilor ca rod al ascultarii de Cuvantul Sau si ferirea, astfel de moartea sufleteasca. Aceasta provenea din "pomul cunostintei", simbol al lui Lucifer care murise sufleteste si se impotrivea cu inversunare invierii prin Duhul Sfant, fiind cu inima "plina de rapire si viclesug" (Mt.23,25) prin care "a semanat neghina in grau si s-a dus" (Mt. 13,25). Astfel, in cele zidite de Dumnezeu ca "ale Sale" a aparut samanta celui rau. Despre aceasta amagire Sfintii Apostoli spun: "Stim ca suntem din Dumnezeu si lumea intreaga zace sub puterea celui rau. Stim, iarasi, ca Fiul lui Dumnezeu a venit si ne-a dat pricepere, ca sa cunoastem pe Dumnezeul cel adevarat si noi suntem in Dumnezeul cel adevarat, adica intru Fiul Sau Iisus Hristos. Acesta este adevaratul Dumnezeu si viata de veci" (lIoan 5,19-20).
Nu poate cineva cinsti Sfanta Scriptura, fara sa cinsteasca pe cei prin care s-a impartasit Hristos in lume si in care era Hristos insusi. Daca ei marturiseau: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal.2,20); "Urmati-mi Mie, precum si Eu lui Hristos" (ICor.4,16), astfel, ei erau "hristofori", vrednici de cinstire in Hristos, intrucat: "Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai, Dumnezeul lui Israil; El Insusi va da putere si intarire poporului Sau" (Ps.67,36); "Tu luminezi minunat din muntii cei vesnici" (Ps.75,4); "Prin Sfintii care sunt in pamantul lui, minunata a facut Domnul toata voia Sa intru ei" (Ps.15,3); "Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi; la loc cu pasune m-a salasluit, la apa odihnei m-a hranit; sufletul mi l-a intors; m-a calauzit pe cararile dreptatii pentru Numele Lui" (Ps.22,l-3); "Duhul Tau cel bun Ma va povatui la pamantul dreptatii" (Ps.142,10).
"Cinstirea Sfintilor" este marea dimensiune care lipseste astazi din dialogul ecumenic privitor la Sfanta Scriptura si la predica orala apostolica (kerygma). Ori tocmai intre acestea trebuie subintelesi "sfintii", ca purtatorii, nu numai ai lui Hristos, ci si ai cuvintelor Sale sub forma lor scrisa, intrucat numai cei ce-L iubesc pe Hristos pot tine cuvintele Lui (Ioan 14,23), si anume ca o vrednicie a Sa pentru aceasta iubire in urma sfintirii Numelui Sau prin Jertfa. Astfel, iubirea de Dumnezeu din toata inima este tot un dar al Sau (I Ioan 4,19). Aceasta "subintelegere" este exprimata in teologia patristica si preluata de autori moderni prin formula: "Adevarul se afla in spatele literelor Sfintei Scripturi; dupa cum Hristos a venit in chip ascuns in trup, tot astfel intreaga Scriptura este intruparea Lui" si anume: asa cum Hristos a fost prezent, dar nu a putut fi cunoscut ca Dumnezeu decat prin Jertfa si Invierea Sa, tot astfel, literele Scripturii trebuiesc intelese in lumina acestei Revelatii. Dar, "in spatele" Sfintei Scripturi se afla atat Biserica in puterea Duhului Sfant, cat, in primul rand, Mantuitorul Insusi, cu "adevarul" sfintit prin Jertfa Sa. Inainte de Sfanta Scriptura Biserica cinsteste in prima Duminica dupa pogorarea Duhului Sfant pe "Sfinti" ca purtatori si "slujitori" prin Duhul Sfant ai Cuvantului lui Dumnezeu, dupa porunca: "In dar ati luat, in dar sa dati" (Mt.10,18). Nu se afla vreun cuvant in Scriptura care sa nu fie in inima sfintilor, si care se adapa la randul lor din "fantana cu apa vie" a lui Hristos (Isaia 12,3;Ier.2,13), miscand Cuvantul in inimile lor ca si Maica Domnului (Lc.2,19), si ca cei ce "pastreaza Cuvantul in inima lor curata si huna si aduc roada prin rabdare" (Mt. 13,23). De aceea, a nu cinsti pe "Sfinti", este tot una cu a nu cinsti Sfanta Scriptura, care "nu s-a scris din vointa omeneasca'' (2Petru 1,21), si de fapt a nesocoti pe Dumnezeu, precum si Biserica Duhului Sfant. Asternand si in scris lucrarea lui Dumnezeu care i-a desavarsit in Hristos, Sfintii erau constienti ca nu lasa in urma lor o "Lege" ca cea din Vechiul Testament, ci ca in Lumina lui Hristos "plini de har si de adevar (Ioan 14,16), ei topesc la caldura harului si "Legea Veche", dupa sensul acesteia aratat de Mantuitorul: "Se va lua Imparatia lui Dumnezeu de la acest fel de oameni, si se va da acelora, care vor aduce roadele ei" (Mt.21,43).
Biserica Ortodoxa cinsteste pe "Sfinti" in mod deosebit dupa Pogorarea Duhului Sfant ca pe o continuare a intruparii lui Hristos in sensul de "infiere" (Gal.4,6) de catre Dumnezeu Tatal, si ca cei prin care pot fi intelese si Sfintele Scripturi, deoarece ele nu descriu altceva, decat zidirea lor in Hristos, asa cum si Hristos n-a grait nimic altceva, decat ceea ce era El Insusi, ca si "Cuvantul facut in trup" (Ioan 1,14) "in care sunt ascunse toate visteriile intelepciunii si ale cunostintei" (Col.2,3). Pe Apostoli si pe urmasii lor i-a ales Dumnezeu ca sa fie "asemenea chipului Fiului Sau" (Rom.8,29). Una din insusirile Bisericii de la Duhul Sfant este aceea, ca Biserica este, "apostolica", adica a celor desavarsiti in Hristos, in care Hristos isi prelungeste Intruparea Sa, deoarece i-a trecut pascal prin Jertfa Sa, acolo unde se afla El, ca "Cel ce este", simbolizat prin "Rugul Aprins" ca simbol al vietii fara de sfarsit: "Despre morti n-ati citit in cartea lui Moise, - spunea Mantuitorul ispititorilor Sai,- cand i-a vorbit Dumnezeu din rug zicand: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacob. Dumnezeu nu este Dumnezeu al celor morti, ci al celor vii" (Marcu 12,26-27). Insusi Mantuitorul se intelege pe Sine ca acel "Rug Aprins": "Eu sunt viu si voi veti fi vii" (Ioan 14,19). Ei vor fi vii prin trecere pascala (Ioan 14,3) si anume din starea de "abia vii" (Lc. 10,30) de dupa pacatul stramosesc.
Cand spunea ucenicilor despre Duhul Sfant: "Acela va va invata toate" (Ioan 14,26); "Nu de la sine va grai, ci din al Meu va lua si va va da voua" (Ioan 16,13-l5), caci "Toate cate are Tatal, ale mele sunt" (Ioan 16,15), Mantuitorul se referea la tot ce "a facut si a invatat" (F.Ap. 1,1), in care nu era nimic scris cu litere, tocmai pentru a se scrie cu atat mai mult in inimile celor care il urmau, ca unor fii, carora Dumnezeu ca "Tata" le-a trimis pe "Duhul Fiului Sau in inimile lor" (Gal.4,6), caci El ii numea pe ei "slugi", apoi, "prieteni" (Ioan 15,15), dar "infierea" este de la "Tatal" prin Duhul Sfant: "Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru" (Ioan 20,17). Acest lucra arata o "crestere" a lor in Hristos (Rom.8,29), pana la vederea plina de slava a Fetii lui Dumnezeu: "Vor merge din putere in putere si se va arata Dumnezeul dumnezeilor in Sion" (Ps.83,8). Aceasta "crestere" pentru vederea Fetii lui Dumnezeu si umplerea de slava o cerea Mantuitorul ucenicilor Sai: "Privegheati, asadar, in toata vremea, rugandu-va ca sa va intariti si sa scapati de toate acestea care au sa vina si sa stati inaintea Fiului Omului" (Lc.21,36). Ucenicilor nu le ceruse cunostinte despre Lege ca "invatatorului de Lege" (Lc. 10,26), caruia ii spusese: "Fa aceasta si vei fi viu!" (Lc. 10,28), sau ca "dregatorului bogat" (Lc. 18,20), deoarece in El Dumnezeu arata "Calea" vie a mantuirii ca desavarsire a Legii, atunci cand aceasta Lege, din cauza rastalmacirilor omenesti nu mai putea indrepta pe oameni (F. Ap. 13,38-39;Rom.8,4), fara "desavarsirea" ei in Hristos (Mt.5,17): "caci eu prin Lege am murit fata de Lege, ca sa traiesc lui Dumnezeu"" (Gal.2,19).
Aceasta o spunea, deoarece lumea nu va putea vedea Fata Lui fara sa moara, sau fara sa "fuga". in acelasi sens Mantuitorul indeamna: "Sa fie mijloacele voastre incinse si facliile aprinse. Si voi fiti asemenea oamenilor care asteapta pe Stapanul lor, cand se va intoarce de la nunta, ca venind si batand, indata sa-I deschida. Ferice sunt slugile acelea pe care Stapanul venind le va gasi facand asa" (Lc. 12,35-37). La randul lor Sfintii Apostoli marturisesc: "Noi cei vii care vom fi ramas, vom fi rapiti in nori intru intampinarea Domnului in vazduh" (I Tes.4,17); "Stim ca daca El se va arata, noi vom fi asemenea Lui, fiindca il vom vedea cum este" (I Ioan 3,2). La aceasta mostenire a lui Hristos in inimi si in Biserica prin Duhul Sfant se refera formula liturgica: "Ale Tale, dintru ale Tale...", cu referire la Jertfa Sa sfintitoare pentru ei si revelatoare a vietii Sale ca si "Cald". Ceea ce au asternut Sfintii Apostoli si ucenicii lor in scris este in dependenta organica de "tot ce a facut si a invatat Iisus" (F.Ap. 1,1) prin evenimente, care la randul lor, erau dependente organic de Jertfa Mantuitorului. Acest eveniment hotarator al Jertfei a insemnat iubirea de Cuvantul lui Hristos "sfintit ca adevar" (Ioan 17,17), asa cum era iubit si Hristos Insusi prin sfintirea Numelui: "Sfinteasca-se Numele Tau! Vie Imparatia Ta." (Mt.6,9-10). Biblia este "marturie" despre evenimentele Revelatiei, dar Biblia nu poate intemeia Biserica, asa cum Biserica s-a nascut din evenimente prin prezenta personala a lui Dumnezeu in Hristos. De aceea este atat de importanta in teologia Sfintilor Parinti "continuitatea apostolica".
Astfel, Mantuitorul este "calea" catre Duhul Sfant, la "pasunea" Caruia se ajunge numai prin El, ca "Usa" de intrare. Ca singurii in Israil care au urmat lui Hristos si fara ei n-ar mai fi fost nimeni, si tara intreaga ar fi fost vrednica de blestem (Maleahi 3,24), intrucat Dumnezeu nu-si mai poate lua Intruparea inapoi, Apostolii au fost "indreptati" si "desavarsiti", ca sa fie "asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu" (Rom.8,29) pe care El ii numeste "fratii" Sai (Ioan 20,17). El s-a scris in inimile lor, nu in carti, si nu cu litere, cum ar fi fost cel mai comod lucru din lume, ci "pe tablele de carne ale inimii (2Cor.3,3) lor "curate si bune" (Lc.8,15) din pieptul carora a scos mai intai "inimile de piatra", dandu-le lor "inimi de came" (Iez.36,26) si "duh de rugaciune" (Zaharia 12,10). "Oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu" (2Petru 1,21) n-au scris nimic fara a avea in inima lor chipul slavit a lui Hristos si nu s-au putut gandi vreodata sa dea cuiva cele scrise fara acest chip al lui Hristos si slava Lui. Cele scrise, insa, marturisesc tot despre El ca si Scripturile Vechiului Testament (Ioan 5,39), asa cum marturiseste Sfantul Evanghelist Ioan: "Acestea s-au scris ca sa credeti, ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, si crezand, viata sa aveti in Numele Lui" (Ioan 20,31). Dar, ei au impartasit mai intai pe Hristos, asa cum li s-a impartasit El insusi lor, ca o "cale noua si vie" (Evrei 10,20), fata de care, cele scrise sunt un adaos: "Ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mainile noastre au pipait, despre Cuvantul Vietii - Si viata s-a aratat si am vazut-o si marturisim si va vestim Viata de veci, care era la Tatal si s-a aratat noua - ce am vazut si am auzit va vestim si voua, ca si voi sa aveti impartasire cu noi" (I Ioan 1,1-3).
Famenul etiopian citea ingandurat Sfanta Scriptura, dar dupa marturisirea lui Hristos si dupa botezarea prin diaconul Filip "a plecat in drumul sau hucurandu-se" (F.Ap.8,39). Impartasirea in chip viu, asa cum au primit-o in dar prin Hristos, era o nevoie a sufletului pentru Apostoli: "Apasa asupra mea sarcina propovaduirii si vai mie de nu voi binevesti" (I Cor.9,16). Acest lucru cu atat mai mult, cu cat prin Cuvantul lui Dumnezeu se propovaduia mai mult decat un cuvant scris cu litere, sau o "porunca"; era "adevar" (Ioan 17,17) ca si in starea primordiala, pentru ca era "sfintit" prin Jertfa lui Hristos si "mangaierea Duhului Sfant" (F.Ap.9,31), "Duhul Adevarului", mai profund decat "litera", adica de fapt Cuvantul sfintit ca "Adevar" (Ioan 17,17). De aceea, atunci n-a fost nevoie sa fie dat in scris, iar cand dupa pacatul stramosesc s-a dat in scris, acest lucru s-a intamplat pentru ca voia lui Dumnezeu nu mai era in inimi, iar oamenii trebuiau sa fie "luati de mana", ca sa fie dusi la izbavirea din Egipt (Ier.31,32). "Scrierea in inimi" a fost lucrarea de "sfintire", prin care Dumnezeu a venit in Hristos nu sa "copleseasca", ci sa "umple"; nu a venit cu "cerul" asupra omului ca pe "Sinai", ci a venit "din pamant" (Ps.84,12), de sub picioarele oamenilor, ca sa deschida cerul prin scrierea in inimi.
Marturisirea Liturgica a credintei apostolice in Teologia Patristica
Diacon Prof. Dr. Ioan Caraza
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/marturisirea-liturgica-credintei/teandria-apostolica-fundamentul-hristologic-liturgic-sfintelor-scripturi-teologia-patristica-81030.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu