E S E U R I
Omul se naste cu pacatul stramosesc mostenit din barbat in barbat de la Adam , primul om care nu a fost nascut ci facut , singurul nenascut dintre oameni , facut cu trupul din pamant, din materia facuta anterior omului, dar facut cu sufletul din suflarea divina, suflare care da viata, viata a sufletului si prin suflet viata in trup, dar nu a trupului independenta de suflet. Caderea lui Adam , si apoi nasterea fiilor lui si a urmasilor acestora , pana la noi, a transmis un alt mod de a cunoaste realitatea, cunoasterea prin simturile trupului , care a inlocuit cunoasterea directa a sufletului , cunoasterea esentelor, cunoasterea credintei, cunoasterea cu putere de la Dumnezeu, cunoastere a intelesurilor puse de Dumnezeu in fiecare lucru creat de EL, cunoastere aratata in Biblie prin lucrarea lui Adam de a pune nume tuturor lucrurilor, numele reprezentand si esenta acelui lucru. Cunoasterea prin simturile trupului este cunoastere a naturii, a materiei fara a cunoaste sensurile, esentele lucrurilor, este cunoastere numai a suprafetei , a formei, fara fond, fara fiinta, fara a sti ce este viata. Cu simturile trupului omul nu poate cunoaste pe Dumnezeu. Numai credinta de dupa Taina Botezului , care este unita cu Hristos prin HAR, ca urmare a legamantul nazuintei spre unirea cu EL, al fagaduintei solemne: "ma unesc cu Hristos", incepe sa scape de urmarile pacatului stramosesc, de a ramane blocat de simturile trupului ca de un zid, si crezand ca exista Dumnezeu inaccesibil prin simturi, primeste descoperiri ale unor alte perspective, intelesuri, care arata altfel natura, ca fiind legata de Dumnezeu , sub puterea Lui.
Omul ramane in copilarie numai cu aceasta cunoastere prin simturile trupului, dar are o iubire ancestrala pentru parinti, care provine din iubirea de Dumnezeu din rai, astfel ca primeste de la parinti ca de la Dumnezeu un mod de a intelege realitatea, pe care il imita in mare parte. Daca exista si credinta in existenta lui Dumnezeu in aceasta imitare a parintilor, este primita si ea cu naivitate, dar fara a avea si responsabilitatea puterii credintei, si deci nici o cunoastere proprie a lui Dumnezeu prin credinta, care incepe cu adevarat abia dupa adolescenta, dupa maturizarea trupului pentru viata de adult , adica responsabilitatea pentru o alta viata , a sotiei/sotului si a copilului, pe care sa-i ajuti, sa-i cresti, sa-i aperi, si a sufletului pentru nevoia de sens al vietii.
Aceasta stare, de blocare a cunoasterii la puterea simturilor trupului, este o stare de neputinta naturala pentru copii, dar ea devine stare de lenevie pentru adult, este un pacat, o vointa egoista , care deriva dintr-o iubire inacceptabila pentru trupul propriu, pentru placerile accesibile trupului, si se numeste pacatul Nestiintei de Dumnezeu. Sfintii Parinti ai Bisericii numesc Nestiinta unul din Uriasii care impiedica pe om sa creada in existenta lui Dumnezeu, un Urias in sensul de a face din realitatea perceptibila simturilor, singura realitate, refuzand sa recunoasca importanta sensurilor prin care poti intelege realitatea. Este ca si cum un om pune mana in foc , il doare , retrage mana, dar apoi refuza sa inteleaga ca se va repeta durerea de fiecare data, si duce mana in foc sa vada daca nu cumva de data asta nu o sa-l mai doara, pentru ca de fapt el vrea sa nu il mai doara, fara sa tina seama de realitatea cu intelesuri ci , tinand seama doar de realitatea accesibila simturilor si de propriile dorinte.
D E F I N I T I I
NESTIINTA DE DUMNEZEU ESTE PACATUL REFUZULUI DE A FI INTERESAT DE PORUNCILE LUI DUMNEZEU PENTRU CA OMUL NU VREA SA RENUNTE LA ABUZUL DE PLACERILE TRUPULUI, PE CARE LE TRANSFORMA IN SINGURUL SENS AL VIETII.
NESTIINTA DE DUMNEZEU ESTE CEL MAI MARE PACAT AL OMULUI CARE INCA NU CREDE, PENTRU CA ESTE RADACINA TUTUROR CELORLALTE PACATE, INCLUSIV CA IMPIEDICA PE OM SA CREADA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu