De aceea ne rugăm: „Fiule al lui Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi şi lumea Ta”. A
dobândi rugăciunea înseamnă a dobândi veşnicia. Când trupul stă să
moară, strigătul „Iisuse Hristoase” devine veşmântul sufletului...
Când contemplaţia Luminii Necreate se leagă de invocarea Numelui lui
Hristos, semnificaţia acestui nume ca „împărăţia lui Dumnezeu venind
întru putere” (Mc. 9, 1) devine deosebit de limpede şi duhul omului aude
glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit” (Mc. 9, 7). Hristos
ne-a arătat în El Însuşi pe Tatăl: „Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut
pe Tatăl” (In. 14, 9). Acum cunoaştem pe Tatăl în aceeaşi măsură în care
L-am cunoscut pe Fiul. „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (In. 10, 30). Şi
Tatăl dă mărturie Fiului Său. De aceea ne rugăm: „Fiule al lui Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi şi lumea Ta”.
A dobândi rugăciunea înseamnă a dobândi veşnicia. Când trupul stă să
moară, strigătul „Iisuse Hristoase” devine veşmântul sufletului; când
creierul nu mai funcţionează şi este greu să ne aducem aminte alte
rugăciuni, în lumina cunoştinţei dumnezeieşti ce purcede din acest Nume,
duhul nostru se va înălţa spre viaţa cea nestricăcioasă.
(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 142)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu