A face făgăduinţe Domnului de bunăvoie, în cazul unei mari
nenorociri sau din dorinţa de a dobândi ceva foarte folositor, eu cred
că acest lucru este o faptă demnă de laudă atunci când făgăduinţa este
împlinită. Dacă însă este încălcată, cel ce a făcut făgăduinţa se face
vinovat înaintea lui Dumnezeu.
A face făgăduinţe Domnului de bunăvoie, în cazul unei mari nenorociri
sau din dorinţa de a dobândi ceva foarte folositor, eu cred că acest
lucru - care există peste tot în Sfânta Scriptură - este o faptă demnă
de laudă, atunci când făgăduinţa este împlinită. Dacă însă este
încălcată, adică nu este împlinită propriu-zis, cel ce a făcut
făgăduinţa se face vinovat înaintea lui Dumnezeu. Căci Sfânta Scriptură
spune: „Rugaţi-vă şi răsplătiţi Domnului Dumnezeului nostru; toţi cei
dimprejurul lui vor aduce daruri” (Ps. 75, 11).
Şi fericitul Iona s-a rugat în pântecele chitului, zicând: „Iar eu cu
glas de laudă şi de mărturisire, voi jertfi ţie; câte am făgăduit voi da
ţie Domnului pentru mântuirea mea.” (Iona 2, 10). Şi dumnezeiescul
David, în psalmul 115, spune: „Rugăciunile mele Domnului voi da,
înaintea a tot norodului lui, în curţile casei Domnului, în mijlocul tău
Ierusalime.” (Ps. 115, 8-9). Şi preaînţeleptul Solomon: „Mai bine este a
nu făgădui, decât a făgădui şi a nu da.” (Eccl. 5, 4).
(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 92)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu