Aşezământul dragostei se cunoaşte nu numai prin dăruirea de bani, ci
cu mult mai mult prin împărtăşirea cuvântului lui Dumnezeu şi prin
slujire.
Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, şi pe aproapele îl iubeşte; unul ca acesta
nu-şi păstrează averea, ci o rânduieşte cu cuviinţa dumnezeiască, dând
fiecăruia cele de folos. Cine face milostenie urmând lui Dumnezeu, nu
cunoaşte deosebire între cel rău şi cel bun, între cel drept şi cel
nedrept, în ce priveşte cele trebuincioase trupului, ci tuturor le
împarte la fel, deşi, pentru voinţa cea bună cinsteşte mai mult pe cel
îmbunătăţit, decât pe cel rău.
Precum Dumnezeu, din fire, ca un bun şi fără de patimă, pe toţi îi
iubeşte la fel, dar pe cel cu viaţă îmbunătăţită îl slăveşte, ca pe unul
ce a dobândit cunoştinţa, iar pe cel rău îl miluieşte cu bunătate şi
certându-l în veacul acesta, îl întoarce, aşa şi cel cu bună voire şi
fără de patimă, pe toţi oamenii la fel îi iubeşte, pe cel bun pentru
firea şi înclinarea bună a voii sale, iar pe cel rău pentru fire şi din
compătimire, miluindu-l ca pe unul ce e fără de minte şi umblă întru
întuneric.
Aşezământul dragostei se cunoaşte nu numai prin dăruirea de bani, ci cu
mult mai mult prin împărtăşirea cuvântului lui Dumnezeu şi prin
slujire.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Patru sute de cugetări creștine, Editura Credința Strămoșească, Iași, 1998, p. 48)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu