"Sfanta Liturghie este o problema de Traditie, care a fiintat impreuna cu cateheza apostolica inainte ca unele parti din continutul lor sa fi fost consemnate in scris in diferitele carti ale Noului Testament; insa in Liturghie vorbeste spiritul care a inspirat Sfintele Scrieri, ea fiind traditie in sensul cel mai inalt de putere si solemnitate; acest lucru este atat de adevarat incat chiar si un protestant a trebuit a marturisi ca: stiinta a ajuns sa recunoasca faptul ca studiul Noului Testament si al Istoriei Bisericesti nu poate sa dea o lamurire atat de buna cu privire la datele liturgice, ci dimpotriva, deschiderea vechilor liturghii este in stare sa arunce o lumina nebanuita pentru intelegerea Noului Testament si a evenimentelor istorice; caci viata unei religii pulseaza in gradul cel mai inalt nu in scrierile sale intamplatoare, ci in cultul sau, si aici trebuie ea recunoscuta".
Intr-adevar, nu raiul, ci Cuvantul lui Dumnezeu era viata in starea primordiala ca putere "atottiitoare". Atunci nu s-a dat o porunca, nici a iubirii de Dumnezeu din toata inima, pentru ca aceasta era in fire; nici a iubirii de aproapele ca de sine insusi, caci oamenii erau ziditi "chip si asemanare" a Sfintei Treimi. Asa se intelege "Imparatia lui Dumnezeu zidita de la facerea lumii" (Mt.25,34), ca o Lumina care "lumineaza in intuneric" (Ioan 1,5). Cuvantul era "porunca" nu pentru dominare, ci pentru "pastorire" (Isaia 40,11). Oamenilor nu li s-au dat indrumari pentru "viata si lumina" (Ioan 1, 4), caci acestea erau cuprinse in porunca si veneau din launtrul oamenilor (Lc. 17,21). In urma mortii prin pacatul stramosesc, "viata si lumina" au ramas la Dumnezeu. Intruparea Fiului lui Dumnezeu a insemnat aratarea din nou a "vietii si luminii" si biruinta asupra mortii.
Sf. Scriptura ca litera este cartea Duhului, care intotdeauna inseamna Biserica, "fantana cu apa vid" (Ieremia 2,13). Duhul uneste cugetele in Hristos, iar Scriptura este cartea Duhului din Biserica. Duhul invata toate in Biserica si "aduce aminte" (Ioan 16,24), de aceea Cuvantul este dat nu doar pentru "lectura" in Biblie, ci pentru a-L auzi ca "Evanghelie" (Ioan 1,14) si pentru a fi cautat in Hristos, in Care este "intrupat", deoarece in El se afla "toate vistieriile intelepciunii si ale cunostintei" (Col.2,3). Hristos deschide cartea cuvintelor scrise pentru a se "auzi glasul" (Ioan 10,16) Cuvantului, deoarece El este "Mielul junghiat" (Apoc.5,6-9). Asa se intelege importanta hotaratoare a Jertfei liturgice, revelationale si sfintitoare a lui Hristos pentru Biblie.
Teologia trinitara si liturgica a Sf. Vasile cel Mare pe temeiul Sf. Scripturi si al Sf. Traditii este prezentata in "Anafora" euharistica si in opera "Despre Sfantul Duh", opere care constituie marturii concrete ale credintei sale. La randul sau Sf. Chiril al Alexandriei scria: "Cuvantul lui Dumnezeu s-a ascuns pentru ca a luat asupra Lui un acoperamant pentru iconomie si a asteptat timpul propriu pentru a se arata. Si acest timp in care s-a aratat tuturor a fost invierea Sa". El spune, de asemenea: "In Hristos am dobandit apropierea si indraznirea pentru intrarea in Sfanta Sfintelor". Dupa ruperea catapetesmei si privirea in Sfanta Sfintelor, intrarea avea loc prin Duhul Sfant, asa cum, dupa intrarea poporului in pamantul fagaduintei, mana cereasca a incetat (Iosua 5,12).
Sensul duhovnicesc al Sf. Scripturi este acela, ca ea exprima "Duhul lui Hristos" (ICor.2,16; Rom. 11,34) ca "parti" ale acestui duh, in sensul ca "intregul" este dupa Aristotel mai mult decat partile sale componente. Sensul hristologic, duhovnicesc, este o preocupare constanta a scrisului patristic rasaritean, indeosebi filocalic. Folosind Scriptura drept criteriu de corectare a Bisericii medievale si apeland, apoi, la "atotputernicia" lui Dumnezeu in acest scop, Reforma protestanta cauta sa ia apararea lui Dumnezeu, scotand in evidenta "atotputernicia" Sa, impotriva Bisericii medievale, care mergea direct la Hristos, in sensul dispunerii de Duhul Sfant, conceptie dupa care Sfintele Taine nu exprima prezenta Duhului Sfant ca plinatate, iar Biserica invoca, la prefacerea Sfintelor Daruri, nu Duhul Sfant, ci cuvintele lui Hristos de la Cina. In Bisericile Reformei, insa, folosirea Scripturii drept criteriu de "corectare" a dus la golirea continutului ei de incandescenta harica a Invierii ca temelie liturgica a Sf. Scripturi. Traditia Invierii cu duhul ca nastere in Hristos se intarea in credinta prin marturia scrisa a Revelatiei (Rom. 15,4), pastrand "nadejdea ca pe o ancora tare, care trece dincolo de catapeteasma, unde Hristos a intrat ca inainte-mergator" (Evrei 6,18-l9). In inima Bisericii, Biblia e calauza de la litera la apa Botezului, ca in cazul famenului etiopian indrumat de apostolul Filip (F.Ap.8,30-39). Dumnezeu a dat Legea literelor, dar tot El a luat-o ca s-o scrie in inimi prin inima lui Hristos (Ier.31,33). Jertfa lui Dumnezeu i-a ajutat pe oameni sa-L iubeasca din nou din toata inima ca in starea primordiala, cand era pregatita Imparatia Sa, prin deschiderea ochilor asupra adevarului vietii lui Hristos, "Cala", ca o comoara a fiecarei vieti care intra pe ea in stare de inviere duhovniceasca. Nu era cu putinta a se alcatui Biblia inaintea desavarsirii Sfintilor in Hristos (Ef.4,12) fara nici o litera si cu porunca de a da darul lui Dumnezeu asa cum l-au primit prin Hristos, al Carui "duh" are in Biblie numai "repere", deoarece duhul nu poate fi cuprins in litere. Tertulian interzicea folosirea Bibliei de catre cei din afara Bisericii, dar Reforma din Biserica a cautat indreptarea Bisericii prin Scriptura. Tertulian nu a incercat acest lucra cu Biserica din vremea sa, ca sa devina un "reformator", ci a preferat sa o paraseasca.
Autoritatea Bibliei nu venea doar de la Biserica, ci era opera aceluiasi Duh Sfant. Care a intemeiat mai intai Biserica in Hristos, in care marturisirea credintei are duhul patristic al teandriei apostolice prin Jertfa ca "Euharistie" si Biblia ca "Evanghelie". In teologia patristica, Biblia are la temelie Jertfa lui Hristos care a revelat Intruparea Sa. Asa cum Sf. Ioan Damaschin spunea ca Jertfa Mantuitorului este incununarea intregii Sale opere de rascumparare, tot astfel, Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca "Moartea si invierea lui Hristos au pus in lumina intruparea Sa" in sensul de "Euharistie" prin Duhul Sfant. Hristos nu este un cuvant, ci este "Cuvantul" ca persoana. Daca pentru litera Legii "Dumnezeu a vorbit in multe feluri si in multe chipuri" (Evrei 1,1), astfel, "In vremurile de pe urma ne-a vorbit prin Fiul" (Evrei 1,2), ca prezenta personala de "har si adevar", spre deosebire de Legea "data" prin Moise ca litera (Ioan 1,17). "Prin Intrupare Dumnezeu Fiul s-a unit cu umanul, se filtreaza prin uman si se face simtit ca partener de dialog cu oamenii; Tatal il iubeste tot atat de mult pe Fiul si ca om, asa cum si Fiul il iubeste pe Tatal tot atat de mult si ca om; spiritualitatea ortodoxa prefera experienta prezentei persoanei lui Hristos si apreciaza cuvintele nu numai pentru continutul lor, ci, in primul rand, ca prilej de experienta a acestei prezente; crestinii ortodocsi cred ca Hristos este in ei, li se impartaseste in "Euharistie" si in celelalte Taine ca Persoana de dincolo de cuvinte, mai mult decat prin cuvinte; ca Persoana in care se cuprind total darul si cuvantul". Gandirea analitica duce la separari intre cuvinte si realitatile pe care acestea le exprima, cand cuvintele nu mai pot constitui "intregul" pe care-l exprima, ci raman aspecte diferite ale unor intreguri lipsite de bogatia intregului; din litere nu se poate deduce "duhul" ca intreg, asa cum nu poate fi vazuta padurea din cauza copacilor; dar intregul iradiaza din ele cand sunt vazute in cadrul intregului, ca repere ale acestuia. Lucrurile au lipsa de cuvinte pentru a fi redate, astfel cuvintele presupun persoana si o implica: "Cele ce s-au scris, s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristos si crezand sa aveti viata in numele Lui" (Ioan 20,31); punand mare accent pe cuvintele pe care le-a spus candva Hristos si sunt fixate in Scriptura, crestinismul protestant considera uneori aceste cuvinte detasate de persoana lui Iisus Hristos.
Ontologia patristica, pascala, soteriologica, slavita, doxologica, este o premisa pentru discutiile hristologice din Apus care si-au luat ca punct de plecare dogma hristologica de la Calcedon. Intre "liberalismul" teologic care tinde sa nege orice autoritate in Biserica, si intre "autoritarismul" Bisericii Apusene "Sinoadele Ecumenice" isi au relevanta lor ca o autoritate suprema a Bisericii, care prin marturisirea credintei in dogme traseaza o granita fata de lume, tocmai pentru ca Biserica sa nu piarda libertatea duhovniceasca daruita prin dragostea jertfelnica a lui Hristos, care a adus "adevarul" la lumina, ca "aur lamurit in foc" (Apoc.3,18) pentru ascultarea eliberatoare prin credinta. Sfantul Apostol Pavel arata deosebirea dintre Hristos si lume, dar nu vrajmasia, ci chemarea lumii la mantuire prin desavarsirea Sa: "Cu pret mare ati fost rascumparati, nu va faceti robii oamenilor" (lCor.7,23). Discutiile hristologice de influenta protestanta din cadrul teologiei apusene au pus sub semnul intrebarii autoritatea Sinoadelor Ecumenice si a invataturii acestora ca "dogme". Este vorba de un "liberalism", care apeleaza la Biblie ca la ultima autoritate in Biserica. Dar Biserica a avut ca autoritate suprema comuniunea intregii Biserici adunate in Sinod in vremuri de cumpana pentru invatatura mantuitoare. Autoritatea Sinodului insemna prin dogme tocmai separarea pe care Sinodul o facea intre Hristos si lume, deci intre Biserica si lume: Biserica in Hristos la temelia lumii, iar lumea la suprafata, superficialitate, ca una care a pierdut prin ispita la pacatul stramosesc adancul lui Dumnezeu. Sinoadele sunt expresia vietii Bisericii in Hristos, in a carei Traditie se afla in primul rand Jertfa Domnului ca puterea de sfintire a Cuvantului lui Dumnezeu, atat prin viu grai, cat si in scris. Spre deosebire de Legea Vechiului Testament, Biblia devine Sfanta Scriptura numai prin Jertfa Domnului ca si Cuvant sfintit, scris in inimi, ca o implinire a fagaduintei: "Cum nu se intoarce ploaia ce cade in pamant pana ce nu aduce rod, asa nu se va intoarce Cuvantul Meu gol la Mine" (Isaia 55,10-11).
Marturisirea Liturgica a credintei apostolice in Teologia Patristica
Diacon Prof. Dr. Ioan Caraza
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/marturisirea-liturgica-credintei/teandria-apostolica-fundamentul-hristologic-liturgic-sfintelor-scripturi-teologia-patristica-81030.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu