Mistagogia sfântului Maxim Mărturisitorul - itinerarul ediţiilor şi interpretărilor ( VIII )
Arhid. Prof. Ioan I. Ică Jr.
Deşi nu este propriu-zis o introducere în Liturghie sau o explicare a Liturghiei, ci
o iniţiere în Misterul Hristos plecând de la biserică şi Liturghie,
Mystagogia maximiană iniţiază în felul ei şi genul literal al comentariului liturgic bizantin pentru faptul că izolează pentru prima dată contemplarea privitoare la Liturghie din mistagogia ansamblului Tainelor oferită de Ierarhia bisericească a lui Dionisie Areopagitul. În primul comentariu liturgic bizantin, şi cel mai popular, scris un secol mai târziu, în jurul anului 730, de patriarhul Gherman al Constantinopolului renunţă practic la întreaga reflecţie filozofico-teologică originală, dar savantă, despre biserică, iar în explicarea simbolului arhitectural, al veşmintelor şi actelor liturgice reţine exclusiv registrele hristologic, al economiei mântuirii, şi angelic, al Liturghiei cereşti, abandonând viziunea eshatologică şi ascetico-mistică proprie Mystagogiei maximiene. Odată cu interpretarea alexandrină, preocupată de progresul sufletului, dispare şi perspectiva „laică” a monahului Maxim, patriarhul Gherman revenind la o viziune clericală-obiectivă şi privilegiind unilateral interpretarea de tip antiohian. Iar comentariul lui Gherman va deveni interpretarea cvasioficială a Liturghiei în Bizanţ. Aşa cum evidenţia într-un articol din 1962 Irénée Dalmais (1914–2006)[27] — unul din pionierii „maximologiei” din secolul XX —, tradiţia bizantină nu atestă, cu excepţia lui Simeon al Tesalonicului la începutul secolului XV, o influenţă deosebită a Mystagogiei maximiene. Aceasta a părut mult prea originală şi revoluţionară. „Perspectivelor ascetice şi eshatologice pe care ea le deschidea, li s-a preferat în general o interpretare mai clar hristologică”, o perspectivă „mai uşor armonizabilă cu desfăşurarea celebrării, dar care pune mai puţin în evidenţă aspectul ei eshatologic”. În timp ce pentru Maxim anamneza economiei mântuirii era rezervată Liturghiei Cuvântului, văzând în Evanghelie în închiderea uşilor şi intrarea Darurilor anticiparea Judecăţii de Apoi, a Parusiei şi intrarea în eshaton, pentru Gherman şi pentru toată tradiţia bizantină ulterioară (exceptând Simeon al Tesalonicului) Intrarea darurilor va fi cortegiul funerar al îngropării lui Hristos, iar Liturghia e comemorare a Economiei mântuirii de la Întrupare şi până la Înălţare şi Cincizecime. Interesant de remarcat e faptul că în secolul IX manuscrise greceşti şi vechea traducere latină a Istoriei mistice a patriarhului Gherman realizată de Anastasius Bibliothecarus în 869 atestă că un compilator bizantin a simţit nevoia să insereze în textul acesteia a cinci scurte capitole din Mystagogia maximiană care să umple lacunele Istoriei. Varianta originală trecea de la Imnul Heruvic (cap. 37) şi explicarea discului, potirului şi acoperămintelor (cap. 38–41) direct la anafora (cap. 42). Înainte de anafora s-au inserat capitolele 17, 15, 18 din Mystagogie despre simbolismul sărutării păcii, închiderii uşilor şi recitării Simbolului de credinţă (ordinea reflectă adaptarea la ritul liturgic bizantin din secolul VIII), iar după anafora şi înainte de împărtăşire (cap. 44) s-au inserat capitolele 20 şi 21 despre „Tatăl nostru” şi „Unul Sfânt”. În timp ce închiderea uşilor bisericii are loc pentru monahul Maxim înainte de Intrarea darurilor, misterul euharistic fiind rezervat unei elite separate de cei neiniţiaţi, la patriarhul Gherman închiderea este pe locul ei actual între sărutul păcii şi recitarea Simbolului de credinţă. Celebrarea Liturghiei devenise deja dintr-un mister rezervat un spectacol liturgic oferit întregului popor redus de la statutul de participant activ la acela de asistenţă şi public pasiv. Schimbarea de registru simbolic (antiohian) cu accent pe vizual şi pe reprezentarea în imagini rituale a vieţii lui Hristos a fost impusă şi de necesitatea de a da o replică iconoclasmului. Selecţia celor cinci capitole din Mystagogie inserate în Istoria mistică trădează uşor criteriul aflat la baza ei: s-au ales şi inserat exclusiv pasaje care privesc Liturghia din punctul de vedere al economiei mântuirii.
„Dar dacă am face cum au făcut interpolatorii Istoriei mistice şi n-am reţine decât capitolele în care expune mistagogia propriu-zisă, adică revelarea tainelor cereşti prin intermediul simbolurilor celebrării liturgice, atunci ar fi falsificată complet semnificaţia pe care a înţeles să o dea Mărturisitorul operei sale.”
Pe lângă faptul că interpretarea bisericească tradiţională a Liturghiei atestată de catehezele mistagogice ale Sfinţilor Părinţi din secolele IV–V e cu totul absentă din paginile Mystagogiei, lungile capitole consacrate unui comentariu antropologic şi ascetic al celebrării liturgice sunt şi ele străine de această tradiţie.
„Grija pe care o atestă punerea dezvoltărilor sale ascetice sub acoperământul unei interpretări primite de la un «bătrân» venerabil arată că Maxim este conştient că îmbogăţeşte mistagogia propriu-zisă cu aportul unei teologii monahale mai atente la împlinirea tainei mântuirii în ascunsul sufletului decât la realizarea ei în planul cosmosului. Faptul de a fi realizat sinteza acestor două curente furnizând o dublă interpretare: particulară (idikōs) şi generală (genikōs) diverselor momente ale mântuirii este originalitatea şi măreţia acestei complexe opere”[28].
Sursa: Diac. Ioan I. Ică Jr, De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine. Studii şi texte, Editura Deisis. Sibiu 2012, p. 177-245
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu