29 November 2013 Prezentări de carte Silviu Cluci
Volumul intitulat Întrebări şi nedumeriri al Sfântului Maxim Mărturisitorul, deschide o foarte interesantă şi preţioasă colecţie de texte patristice ascetice şi contemplative, a Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Viaţa în Hristos, Pagini de Filocalie. Coordonatorul colecţiei este pr. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Ortodox Sf. Vasile cel Mare din Iaşi, iar traducerea din greaca veche a tuturor celor trei volume apărute în colecţie[1] este Laura Enache, binecunoscut tălmăcitor de texte patristice şi bizantine. Lucrarea pe care o prezentăm, bine primită de altfel de critica teologică, a atras deja şi aprecierea Uniunii Scriitorilor din România care a oferit traducătoarei, în urmă cu o lună, prin intermediul filialei sale din Iaşi premiul Dumitru Stăniloae pentru traducere de carte teologică pentru anul 2012.
Volumul reprezintă traducerea integrală a textului intitulat Quaestiones et dubia [CPG 7689] care spre deosebire de alte lucrări maximiene, a avut o poveste mai complicată. El este socotit printre lucrările timpurii ale Mărturisitorului, anterioare anului 634, an în care Patriarhul Serghie publica Psephos, prin care se interzicea orice discuţie cu privire la numărul energiilor sau lucrărilor lui Hristos. Quaestiones et dubia este o culegere de exegeze de mici dimensiuni ce pregăteşte scrierile exegetice de mult mai mare amploare ale Sfântului, cum ar fi Quaestiones ad Thalassium (aprox. 630 – 633) şi Ambigua ad Johannem (aprox. 628 – 630). În momentul de faţă lucrarea este datată în perioada 624-625, fiind scrisă se pare în timpul rezidenţei Sfântului Maxim în mănăstirea din Chrysopolis.
Prima ediţie a textului grec al acestei lucrări maximiene se datorează dominicanului François Combefis din 1675, fiind reluată integral, în 1865, de J.-P. Migne în Patrologia Graeca, t. 90, col. 785-856. Această ediţie cuprindea 79 de întrebări şi răspunsuri, întrebările fiind solicitări exegetice privind unele texte scripturistice sau patristice mai dificile. Ea a stat la baza traducerii în limba română a Părintelui Dumitru Stăniloae, el fiind primul de altfel care a introdus în Filocalia (în volumul 2 al ediţiei româneşti) acest opuscul maximian. Genul literar al acestei lucrări, al întrebărilor şi răspunsurilor, este des întâlnit în antichitatea târzie şi în literatura bizantină şi este folosit de Maxim însuşi şi în alte opere ale sale, poate mult mai cunoscute, ca de exemplu Quaestiones ad Thalassium şi Ambigua. Genul acesta literar avea mare valoare pedagogică şi formativă şi s-a bucurat în general de un real succes în special în mediile monahale. De asemenea, opera nu are un destinatar special şi nici nu e consemnată solicitarea unei persoane anume pentru a răspunde la toate problemele puse, cum e cazul altor lucrări maximiene, care sunt scrise de exemplu ad Thalassium, ad Theopemptum, ad Johannem, sau ad Thomam. Aporiile explicate aici sunt probleme puse fie de Maxim însuşi, de unii confraţi de mănăstire sau chiar din unele corespondenţe, pentru că este ştiut că deja la data scrierii acestei lucrări, Maxim avea deja o corespondenţă bogată.
Ediţia lui F. Combefis a început a se dovedi a fi insuficientă mai întâi de către S. L. Epifanovič (în lucrarea sa Materialy k izučeniju žizni i tvorenij prep. Maksima Ispovědnika, Kiev, 1917), care publică variante mai extinse ale unor răspunsuri incomplete din ediţia Combefis (qu. 68, 69, 70) şi de asemenea publică sfârşitul inedit al răspunsului la întrebarea 79, care era de asemenea incomplet.
Descoperirea şi studierea manuscrisului Vaticanus gr. 1703 de către C. Giannelli al începutul anilor 60, a dus la o schimbare totală de perspectivă asupra acestei lucrări. Acesta, lucrând la catalogarea manuscriselor greceşti din Biblioteca Vaticanului, a descoperit că manuscrisul menţionat, al cărui început era distrus, conţinea 195 de întrebări şi răspunsuri, caracterizate în special prin exegeza lor anagogică. Identificarea autorului textelor era destul de problematică datorită distrugerii parţiale a manuscrisului, însă după câteva cercetări, el constată că 44 (de fapt 47) de întrebări conţinute de Vaticanus gr. 1703 se regăseau în Întrebările şi nedumeririle Sfântului Maxim, publicate de F. Combefis. Astfel, C. Giannelli a emis ipoteza paternităţii maximiene a noii colecţii descoperite, în întregimea sa, intuind că textul descoperit poate sta la baza unei editio maior a Quaestiones et dubia.
Pregătirea ediţii critice a fost făcută puţin mai târziu, de către José H. Declerck. Ea a fost anunţată în cadrul Simpozionului dedicat Sfântului Maxim Mărturisitorul în 1980 (J. H. Declerck, „La tradition des Quaestiones et dubia de S. Maxime le Confesseur”, în vol. F. Heinzer, C. Schönborn (eds.), Maximus Confessor. Actes du Symposium sur Maxime le Confesseur, Fribourg, 2-5 septembre 1980, Fribourg, 1982, pp. 85-96) şi a fost publicată în 1982, ca al 10-lea volum al seriei greceşti a colecţiei Corpus Christianorum[2]. Cercetarea întregii tradiţii manuscrise l-a condus pe editor la degajarea a patru recenzii deosebite, prima şi cea mai importantă fiind cea din Vaticanus gr. 1703. Este de altfel şi cel mai vechi manuscris păstrat, sec. X, probabil cel mai apropiat de arhetipul originar. De aceea el a stat la baza noii ediţii, primele 195 de întrebări din numerotarea finală a acesteia fiind preluate în ordinea găsită în el.
În final, ediţia critică a lui Declerck conţine 239 de întrebări, faţă de 79 câte avea ediţia Combefis, diferenţa fiind de 160 de întrebări inedite. Astfel putem să spunem că noua ediţie a revizuit complet textul, transformând o lucrare aparent nesemnificativă pentru opera Sfântului Maxim Mărturisitorul într-una de maximă importanţă.
În aceste condiţii, ediţia de faţă vine să propună o primă traducere a integralei acestei lucrări şi să rotunjească bibliografia românească maximiană care, în zona traducerilor, datorită în special Părintelui D. Stăniloae, este deja una din cele mai complete din lume. În ceea ce priveşte traducerile anterioare ale ediţiei critice a Întrebărilor şi răspunsurilor, trebuie menţionat că ea este astăzi disponibilă în neogreacă (I. Sakalis, 1992), în limba franceză (E. Ponsoye, J.-Cl. Larchet, 1999), în engleză (D. D. Prassas, 2010) şi de curând şi în limba rusă (G. Benevich, D. Chernoglazov, 2010). Toate aceste traduceri, folosesc textul ediţiei critice ca text de bază.
Volumul se deschide cu studiul editorului său, Pr. Dragoş Bahrim intitulat „Theoria: o hermeneutică mystagogică la Sfântul Maxim Mărturisitorul” (pp. 9-64). Studiul scoate în evidenţă, în prima sa parte, concepţia Sfântului Maxim despre Sfânta Scriptură, mai precis, ontologia hristologică a textului, iar mai apoi este analizată hermeneutica sa mystagogică. Pentru el, Hristos – Logosul Întrupat este conţinutul Scripturilor sfinte. Maxim vorbeşte de o adevărată întrupare a Logosului divin în textul sacru al Vechiului Testament, continuând întruparea fondatoare din raţiunile (logoi) creaţiei, dar premergătoare întrupării Logosului în persoana istorică a lui Iisus Hristos. Această viziune, în care Logosul şi întruparea Sa joacă rolul de principiu organizatoric, conduce la o ontologie a textului specifică, puternic influenţată de viziunea origeniană şi implică automat o formă corespunzătoare de raportare la text, alta decât oferă hermeneutica biblică sau filosofică cu care suntem obişnuiţi.
Viziunea generală maximiană despre text, aplicabilă Bibliei, este extinsă şi textelor unor autori asupra cărora practică exegeza (Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nazianz, şi alţii), pe care, fără să o spună, le consideră texte de o aceeaşi valoare. Teoria celor trei Întrupări ale Logosului (în creaţie, Scriptură şi asumarea naturii umane în Hristos), pe care o foloseşte din plin Maxim, arată că în viziunea sa Biblia nu este altceva decât un trup de litere şi cuvinte al Logosului. Cele trei întrupări conduc la trei legi corespunzătoare, pe care omul le poate sesiza şi are datoria să le împlinească: legea naturală, legea scrisă şi legea harului, sau a Noului Testament. Sfântul Maxim numeşte acest proces uneori μυσταγωγία, adică “iniţiere în mister”, care se realizează prin contemplaţie, teoria. Astfel hermeneutica lui Maxim poate fi numită mystagogică, ea având în acelaşi timp şi valoare soteriologică, iar teoria (contemplaţia) devine la el o adevărată metodă hermeneutică.
Actul de interpretare, pregătit de lucrarea practică (praxis) este astfel integrat de Maxim Mărturisitorul într-un proces integral în care interpretul, putând fi numit exeget, filosof, mystagog, teolog, ascet, participă într-un elan de edificare personală la marea Liturghie cosmică (H. U. von Balthasar) în care întregul univers este integrat spre îndumnezeire (teosis).
Hermeneutica theoretică este aplicată exegetic de Sfântul Maxim în această lucrare a sa, fapt facilitat şi de mulţimea foarte largă a problemelor puse, printr-o pluralitate de proceduri: anagogie (aplicată simultan cu celelalte tipuri de exegeză; vezi qu. 43, 44, 77, 178), interpretări literare (mai rare şi permanent continuate de alegorie şi anagogie), etimologii ale unor cuvinte sau nume (qu. 15, 49, 71, 73, 80, 184), aritmologii (qu. 49, 56, 80, 117, 155, 164, 165), etc.
Subiectele abordate de Sfântul Maxim sunt foarte diverse: de ce nu se acceptă căsătoria episcopilor (qu. 7); cât au cunoscut îngerii din Taina Întrupării (qu. 14); etimologia cuvântului gastrimargia (qu. 126); de ce Duhul Sfânt S-a pogorât la zece zile după Înălţare (qu. 142); despre diferitele voiri ale lui Dumnezeu (qu. 83); o scurtă interpretare la cuvintele Crezului „Întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria” (qu. 50); dacă contemplarea precede lucrarea (qu. 130); care sunt virtuţile trupului şi care sunt ale sufletului (qu. I, 1); despre posibila acceptare a apocatastazei origeniste de către Grigorie de Nyssa (qu. 19); ce semnifică schima monahală şi tunderea (qu. I, 68); în câte feluri poate păcătui omul (qu. I, 5); ce sunt alegoriile şi tropologiile (qu. I, 8); despre feluritele dreptăţi (qu. I, 11); cum trebuie interpretată neştiinţa Fiului cu privire la sfârşitul lumii (qu. I, 67); ce înseamnă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (qu. III, 1); despre vederea lui Dumnezeu de către profeţi (qu. I, 83); de ce oamenii trăiau în vechime mai mulţi ani iar acum mai puţin (qu. II, 23).
Un număr mare de întrebări particulare privesc interpretarea unor fragmente ale unor predecesori foarte cunoscuţi ai Sfântului Maxim: Sf. Irineu de Lyon (qu. 55), Sf. Vasile cel Mare (qu. 93, 94, 107 – 110), Sf. Grigorie de Nazianz (qu. 5, 9, 95 – 105, 137), Grigorie de Nyssa (qu. 19, 57), Dionisie Areopagitul (qu. II. 14), Diadoh al Foticeii (qu. I, 10), Sf. Ioan Gură de Aur (qu. 119), Chiril al Alexandriei (qu. 32). Originalitatea răspunsurilor nu este întotdeauna la fel de mare precum cea a Răspunsurilor către Talasie. Uneori citează sau chiar împrumută în totalitate fragmente din alţi autori precum Sf. Irineu de Lyon (qu. 55), Marcu Ascetul, Ioan Gură de Aur (qu. 119), Isidor Pelusiotul (qu. I, 69-71), Chiril al Alexandriei (qu. 32), Nemesius de Emesa (qu. I, 82) sau Dionisie Areopagitul (qu. 142).
Unele întrebări suscită un interes particular din punct de vedere teologic, fapt evidenţiat şi în studiul introductiv al editorului (pp. 54-64). Întrebarea 13 încearcă să răspundă printr-o interpretare simbolică şi iconică a euharistiei (fără a pune la îndoială prezenţa reală) de ce în cadrul Liturghiei este folosit un număr impar de păini şi potire. În Întrebarea 19, Maxim îl apără pe Grigorie de Nyssa de acuza acceptării apocatastazei origeniste, eroare de care a fost acuzat pe nedrept chiar şi Maxim de către unii patrologi moderni (unii din ultimii susţinători ai acestei teorii sunt italienii Ilaria Ramelli şi Claudio Moreschini), teză dovedită astăzi complet greşită. O scurtă exegeză la Ex. 21, 22-23 îi permite Sfântului Maxim să lanseze o analiză incipientă a momentului animării omului, analiză ce va fi dezvoltată pe larg într-o foarte atent elaborată embriologie în Ambigua. Întrebarea 99 tratează despre focul curăţitor, iar întrebarea I, 34 constituie unul din rarele texte în care Maxim aduce precizări în ceea ce priveşte problema purcederii Duhului Sfânt.
Bogăţia teologică a textelor maximiene cuprinse în această lucrare, în mare parte inedite până acum în limba română, este imposibil de rezumat în aceste câteva rânduri. Singură, doar lectura lor o va putea descoperi. Departe de a fi o operă banală de tinereţe, Întrebări şi nedumeriri ne arată un autor cu o putere speculativă impresionantă, aproape unică în întreaga teologie bizantină. Textele de aici îşi găsesc astfel firesc locul între piesele autentice ale operei maximiene, anunţând deopotrivă marile exegeze din Ambigua sau Răspunsuri către Talasie dar şi dezvoltările dogmatice din timpul marilor controverse hristologice.
Această ediţie publicată la Iaşi a textului pe care tocmai l-am descris, se ridică prin calitatea prezentării, claritatea traducerii la exigenţele aşteptate astăzi de la orice text patristic publicat. Traducerea, foarte apropiată ca stil de cea anterioară a Părintelui Dumitru Stăniloae, şi de limbajul filocalic pe care acesta l-a impus în cultura teologică românească, este foarte precisă, literală şi echilibrată în ceea ce priveşte folosirea de arhaisme dar şi de neologisme, o adevărată reuşită. Volumul beneficiază de bogate note şi comentarii explicative (842 de note ce cuprind şi referinţele scripturistice) datorate părintelui Dragoş Bahrim în cea mai mare parte, dar şi traducătoarei Laura Enache. Bibliografia bogată, exhaustivă în partea ce priveşte exegeza şi hermeneutica maximiană (pp. 269-297), concordanţele celor două ediţii importante (PG şi J. Declerck, CCSG, pp. 301-313), indicii scripturistici (pp. 320-329), indicii de nume proprii (pp. 330-333) şi ai operelor patristice sau ale altor autori vechi citaţi (pp. 317-319) vin să facă din acest volum un instrument indispensabil pentru viitoarele cercetări a operei Sfântului Maxim Mărturisitorul.
Sf. Maxim Mărturisitorul, Întrebări şi nedumeriri (Colecţia Viaţa în Hristos, seria Pagini de Filocalie, nr. 1), traducere din greaca veche şi note de Laura Enache, studiu introductiv, indici, bibliografie şi note de pr. Dragoş Bahrim, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, 333 p., ISBN 978-606-8278-62-9.
Cartea poate fi comandată on-line din magazinul virtual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei:
[1] În afara acestui volum au mai fost publicate de acelaşi grup de lucru, în aceeaşi colecţie, încă două: Sf. Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste (nr. 2), 2012 şi Sf. Simeon din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice (nr. 4), 2013. Este în pregătire volumul al treilea al colecţiei cuprinzând scrieri ale Sf. Anastasie Sinaitul.
[2] Maximi Confessoris Quaestiones et dubia edidit José H. Declerck (Corpus Christianorum Series Graeca 10), Brepols – Turnhout, Leuven University Press, 1982, CCLIII+255p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu