Impartasirea in dar a Cuvantului sfintit ca adevar inseamna impartasirea "orala", mai exact "personala", "harica" (Ef.2,8): "Sfanta Scriptura nu spune sa fi ajuns cineva la credinta numai prin simpla citire a Bibliei, caci Cuvantul lui Dumnezeu are putere atunci, cand e impartasit de un om credincios, iar Sfanta Scriptura isi activeaza puterea in comuniune. Persoanele care au crezut fara a citi Sfanta Scriptura, prin contactul direct, au rostit mai intai Cuvantul, apoi au scris. Aceasta persoana este Hristos, iar deplina vedere in adancimile lui divine si sensibilitatea pentru ele, au fost date de Duhul lui Hristos; cuvintele Sfintei Scripturi nu au putut veni decat de la Dumnezeu, pentru ca au in ele adancimile nesfarsite ale vietii dumnezeiesti. Hristos rosteste si acum in Duhul Sfant cuvintele Sale". Spunand ucenicilor: "Imi veti fi martori'' (F.Ap.1,8), Mantuitorul se referea la "plinatatea" si "desavarsirea" lor prin Invierea Sa, si darul Duhului Sfant: "Luand obarsie din propovaduirea Domnului (mantuirea) ne-a fost adeverita de cei ce au ascultat-o, impreuna marturisind si Dumnezeu cu semne si cu minuni si cu multe feluri de puteri si cu darurile Duhului Sfant impartite dupa a Sa vointa" (Evrei 2,3-4). Astfel, calea prin care vine credinta in om este "un alt om", adica oamenii Bisericii, care dupa ce au propovaduit oral si personal prin "har", prin desavarsirea lor, au asternut aceasta traire si in scris tot prin puterea Duhului Sfant. Calitatea de "martori" ai celor ce binevestesc era o ipostaza duhovniceasca reala, "ca viata "interioara", dar nu subiectiva; era o realitate din ei, dar deosebita de ei, deosebita de realitatea spirituala ca produs al eforturilor subiective; viata duhovniceasca este o viata interioara, dar nu exclusiv subiectiva, ci de relatie intima intre eul propriu si Iisus Hristos prin Duhul Sfant". Sfantul Vasile cel Mare subliniaza in acest sens, ca "Duhul Sfant este cel mai intim eu al omului".
Sfintii Apostoli nu au capatat "asemanarea" cu Hristos prin ceea ce au lasat in scris, ci ei au primit in dar "Duhul lui Hristos" (I Cor.2,16) si L-au impartasit in dar, ca pe "intregul", care este mai mult decat suma tuturor partilor sale componente. Comparat cu "litera", "duhul" este ca "intregul" fata de partile sale componente, intrucat este forma "vie" a acestora, de altfel si singura deosebire dintre intreg si partile sale (Ioan 20,31), asa cum se arata la incheierea Sfintei Liturghii: "Am primit duhul ceresc" (Gal.4,4), nu doar o carte: "Pentru ca suntem fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile noastre prin care strigam: Tatal Nostru!" (Gal.4,4). Daca partile componente se separa de "intreg", atunci, dupa "litere", se pot imagina tot atatea chipuri ale lui Hristos, cate carti are Biblia Noului Testament, asa cum s-a vazut in cazul folosirii in exegeza a "metodei istorico-critice", ca si cum nu s-ar fi putut vedea "intregul" din cauza "partilor" sale. Nu Hristos trebuie cautat in Biblie ca "parti" ale "intregului", ci Biblia trebuie deschisa in Hristos. De aceea, forma orala a propovaduirii de la Duhul Sfant nu este doar o forma trecatoare pana la aparitia formei scrise, ci este forma durabila, de valorificare prin oamenii Bisericii a talantilor, fiind ajutati dupa Sfintii Apostoli si de forma scrisa (Rom. 15,4) ca "mangaiere", iar nu ca "intemeiere" pentru acea cale de impartasire a duhului ca "intreg", de scriere in inimi, de sfintire prin har, intrucat nu numai ce au dat a avut forma orala, ci mai ales ceea ce au primit ei in Hristos. Cuvantul a fost asternut in scris mai ales in scopuri liturgice pentru Biserica post-apostolica, dar el era celebrat in cultul euharistie si inainte de scrierea Noului Testament.
Cinstim pe Sfinti pentru ca in ei este "adevarul" Sfintei Scripturi inainte ca acesta sa fi fost asezat in scris, sub forma duhului, si nu pentru ca ei ar fi mai presus decat Sfanta Scriptura. in ei este acelasi "adevar" ca si in Sfanta Scriptura, intrucat in ambele cazuri este acelasi Hristos in "Sfanta Sfintelor", in inimi. In Sfinti e continuta intruparea dinainte de Jertfa, cum ar spune Sfantul Vasile cel Mare, caci Jertfa Mielului deschide "Cartea" prin sangele Sau (Apoc.5,9). In Sfinti, El este in "forma vie", ca o "casa" a sufletului (Mt.24,43), ca un "canon" al persoanei inaintea "canonului biblic", apoi si concomitent cu el, prin zidirea lor in Hristos, in care era "calea", nu cea a Legii, statica, ci "calea noua si vie" (Evrei 10,20), caci "litera omoara, duhul (ca prezenta personala) face viu" (2Cor.3,6). "Adancul dragostei lui Hristos" poate fi cunoscut "prin toti Sfintii", care "covarsind mintea" (Fil.4,7). "umple inima de toata plinatatea lui Dumnezeu" (Ef.3,18-l9). Caci prin sfinti Hristos se salasluieste in inimi (Ef.3,17) ca Lumina si caldura harului. "Adevarul" Sfintei Scripturi a fost impartasit in Hristos prin viu grai ca "har peste har", ca o "scara" a "trecerii din putere in putere" (Ps.83,8), fara nici o carte sau litera, ci din plinatatea lui Hristos, din slava Lui de "har si adevar" (Ioan 1,14), ca singurul nascut din Tatal, ca dintr-o "Carte a Vietii", in fata caruia nici minunile nu pot fi mai de seama, ci doar acea viata ca "Lumina": "Nu va bucurati ca vi se supun duhurile, ci va bucurati ca numele voastre sunt scrise in Cartea Vietii" (Lc. 10,20). La inceputul Sfintei Liturghii, iesirea cu Evanghelia simbolizeaza iesirea lui Hristos la propovaduire (kerygma), care tocmai de aceea cheama la urmarea Sa fara nici o carte, pentru ca cei chemati sa poata impartasi cu atat mai mult ceea ce li se da in dar pe "calea noua si vie" (Evrei 10,20), pana la asemanarea lor cu Hristos ca "desavarsire" (Ef.4,13). De aceea, iesirea cu Evanghelia la inceputul Sfintei Liturghii trebuie sa se incheie cu chemarea: "Veniti sa ne inchinam...", pentru urmarea lui Hristos, ca "ucenici" ai Sai.
Biserica nu poate apara Sfanta Scriptura doar ca pe o forma juridica a "posesiunii", cum aprecia Tertulian, nici nu poate afirma doar, ca "adevarul ei se afla in spatele literei", cum scria Origen, ci ca ea sta pe temelia Jertfei lui Hristos, cum a subliniat Sfantul Vasile cel Mare pentru traditia Bisericii Ortodoxe. Timp de cca. 20 de ani de la Cincizecime s-a propovaduit "oral", dar este sigur, ca acest lucru a avut loc urmand drumul Apostolilor cu Hristos de la "chemare", la "desavarsire" prin "indreptare" (Rom 8,28-30). In aceasta perioada s-au putut asterne treptat si in scris prezentarile "kerygmei", legate intotdeauna de Jertfa euharistic-liturgica in adunari, care facea ca aceasta propovaduire (kerygma) sa insemne "scriere in inimi", "sfintire" a "Cuvantului Vietii lui Hristos" (F.Ap.5,20) ca "adevar" (Ioan 17,17). Ceea ce s-a fixat mai tarziu in scris, nu poate face abstractie de cei ce au binevestit, ca "vazatori ai Cuvantului" si "slujitorii" acestuia (Lc. 1,2) ca "adevar", caci in Hristos nu mai era vorba doar de "inspiratie" pentru cunoasterea lui Dumnezeu, ci de "partasie la firea dumnezeiasca'' (2Petru 1,4), asa cum reiese din ceea ce ei impartaseau, dand mai departe (I Ioan 1,1). "Masura" literei sunt, deci, autorii ei, cu chipul lui Hristos din ei, si astfel in spatele literei se afla "desavarsirea" ca asemanare cu Hristos din ei, prin restaurarea chipului, deoarece ceea ce se afla "in spatele literei" este al ei de fapt, ea nefiind decat marturia acestuia. "Desavarsirea" nu este o ridicare deasupra lumii, nu este in lume, ci la temelia lumii, in puterea inimii, in adancul lui Dumnezeu din Hristos, in care voia lui Dumnezeu era implinita pe pamant ca si in cer, dupa stricarea "cerului" de pe pamant in urma smintelii de la pacatul stramosesc. Sfintii nu sunt doar in spatele literei, ci intrucat litera este deasupra, ca o cununa a unui arbore, ei sunt "tulpina" provenita din "radacina" Hristos a propovaduirii Cuvantului lui Dumnezeu (I Cor.3,11-15).
Vorbind despre perioada "orala" a propovaduirii, tratatele de exegeza biblica nu pomenesc de "purtatorii de Hristos", ci doar de "inspiratia'' lor orala sau scrisa ca in Vechiul Testament. Pentru ei s-a spus, insa, ca prin Duhul Sfant si dupa scoaterea din pieptul lor a inimilor de piatra si daruire a inimii de carne si duh de rugaciune, "raurile apei vii vor curge din ei" (Ioan 7,38-39), adapati din "fantana cu apa vie" (Ier.2,13) care este Hristos. Ei au Cuvantul sfintit ca "adevar", pentru ca au Duhul Sfant prin care se vede, ca orice neascultare de Dumnezeu este cel mai mare "vrajmas" al omului, iar Cuvantul este "adevarul" omului si slava lui de la Dumnezeu, ca o "teandrie". "Nasterea de la Dumnezeu" (Ioan 1,13), "dezlegarea" (Ioan 8,32) din legaturile patimilor, nu constituie un "triumfalism". Sfintii sunt cinstiti nu pentru ca ar duce lipsa de cinstirea omeneasca, ci pentru folosul pe care il pot avea oamenii cinstind viata lor, prin care ei pot impartasi "adancul dragostei lui Hristos" (Ef. 3,18-19), deoarece acestia au ajuns la "varsta staturii lui Hristos (Ef.4,13 -14), ca sa "nu mai fie copii cu mintea", ci doar "cand e vorba de rautate" (ICor.14,20). Ei au ajuns la "varsta omului desavarsit", care constituie un "canon" al "chipului lui Dumnezeu" din Hristos, al persoanei, inainte de canonul "literei", al Bibliei. In canonul biblic se reflecta ceea ce au dat ei si sub forma "statica", dar care se intelege prin forma "dinamica" a kerygmei, care provenea numai din "canonul" chipului plin de Duhul Sfant asa cum Sfintii Apostoli "nu s-au propovaduit pe ei, ci pe Hristos" (2Cor.4,5), si asa cum Hristos n-a propovaduit nimic, decat ceea ce era El Insusi, asupra Caruia Dumnezeu "a dat dovada ca este viu" (Evrei 7,8) si "Cale" a vietii prin Inviere, ca "aur lamurit in foc" (Apoc.3,18) in urma Jertfei Sale.
Avand pe Hristos din fata ochilor in inimile lor dupa Inaltarea Sa la cer si pogorarea Duhului Sfant, Sfintii nu mai doresc sa aiba pe Hristos "in fata ochilor" (2Cor.5,'l6), ci sa urmeze adancului chipului Sau, pe care Duhul il arata. Duhul vadeste deosebirea de lume, ca umplere de sine a lumii si ca atare "vrajmasia" ei fata de Dumnezeu. Este un pacat al necredintei ei fata de chipul ei propriu de la Dumnezeu in Hristos (Ps.115,1-2). Duhul vadeste insa si dragostea lui Dumnezeu fata de lume, pe care nimenea din lume nu o poate avea (Mt.7,11) si care este "Lumina Lumii" (Mt.5,14). Duhul Sfant misca pe Hristos in inimile lor in icoane pline de "caldura", culoare si "Lumina", pe cand "Hristos in fata ochilor" ar fi mai curand asemenea "statuilor", fara "mangaierea Duhului Sfant" (F.Ap.9,31), spre deosebire de Sfintele Icoane. Ei sunt in Hristos, ca si Hristos inaintea lui Dumnezeu, din cauza ascultarii Sale ca "fiu" din inima Sa. In aceasta "ascultare" intra si Sfintii, care nu doresc sa mearga la cer ci doar sa urmeze lui Hristos: "Unde Ma duc Eu, voi nu puteti veni acum, dar mai tarziu veti veni" (Ioan 13,36), pana la jertfa. Ei au, astfel, numele lor scris in "Cartea Vietii",o stare mai de seama decat toate minunile din univers: (Lc. 10,20). Ei nu doresc sa faca minuni, cand cea mai mare minune este, de fapt, "adevarul" vietii lui Hristos (Rom.8,35), "Calea" pe care moartea nu o poate tine, pentru ca e "Lumina" pe care intunericul nu o poate cuprinde, dar care lumineaza in intuneric pana dincolo de moarte: "Cei ce locuiti in latura si in umbra mortii, Lumina va straluci peste voi" (Isaia 9,1). Cand cineva face minuni ii este dator lui Dumnezeu, dar cand cineva sufera, Dumnezeu ii este dator, spune Sfantul Ioan Hrisostom. Aceasta este configuratia, "canonul" chipului lui Dumnezeu in Sfinti, ca "desavarsire la lucrul slujirii" (Ef.4,12) prin "scriere in inimi" (Ier.31,33) si "sfintiri (Ioan 17,17).
"Slujirea" Cuvantului (F.Ap.6,4) are la temelie harul ca putere a bucuriei, de care era manat Hristos (Ps.44,9), Slujitorul cel Mare, care "a venit nu sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca" (Mt.20,28) pana la impartasirea slavei Sale celor ce urmeaza Lui (Ioan 17,22). Ca "pnevmatofori", "hristofori" si "slujitori ai Cuvantului", Sfintii Apostoli au fost si "bibliofori". Ei nu puteau asterne in scris ceva despre "chip", daca nu aveau "chipul", astfel ca intre ceea ce sunt, si ceea ce scriu, este o legatura organica. Ceea ce scriu se intelege prin ceea ce "sunt". Ei nu sunt ceea ce sunt prin ceea ce au scris, ci sunt ceea ce sunt prin ceea ce au primit ca "partasie" prin desavarsirea slujitoare prin "semanari", si sfintitoare prin Jertfa a lui Hristos, devenind partasi la firea hristica, adica martori prin "partasie", nu doar prin "inspiratie". Duhul Sfant nu doar ii inspira ca pe cei din Vechiul Testament, care de aceea aveau privirea indreptata inspre viitor, ci: "Nu de la Sine va vorbi, ci din al Meu va lua si va da voua", adica din ceea ce a lasat El in urma Sa, ca "semanare" (Mt. 13,3-9) a celor "ale Sale": "Pacea Mea las voua" (Ioan 14,27).
Prin Hristos ca "temelie a Apostolilor si a Proorocilor" (Ef.2,20) se deschide nu numai Noul Testament, ci si Vechiul Testament, intrucat prin bucuria si pacea Duhului Sfant in Hristos "apele amare ale Legii" se prefac in ape dulci ale harului prin lemnul crucii (Iesire 15,23-25). Astfel, Sfanta Traditie are la temelie Sfanta Euharistie. Caci, la temelia Bisericii apostolice era "frangerea painii" (F.Ap.2,42), iar cresterea avea loc prin "mangaierea Duhului Sfant", atat ca "desavarsire", cat si extindere (F.Ap.9,31). Dar, in lucrarea liturgica cultic-euharistica trebuie vazuta si calea impartasirii a ceea ce au primit, ca o "crestere" a lor in urmarea lui Hristos, caci din ceea ce ei au dat, se intuieste ceea ce au primit in dar. Astfel ca, in calitate de "martori" nemijlociti ai lui Hristos, se intrevede "canonul chipului", iar in cult se are in vedere "cresterea in Hristos". Pana astazi, aceste doua aspecte nu sunt puse in valoare de exegeti, cu toate ca este o legatura organica intre propovaduirea martorilor" si cuvantul scris. Unii exegeti vorbesc despre influenta modului liturgic asupra redactarii Evangheliilor sinoptice, dar nu si de valoarea chipului lui Dumnezeu in Sfinti ca element exegetic.
Multi exegeti au abandonat astazi teoria istoriei formelor literare (Formgeschichte), deoarece aceasta a ignorat total cadrul Evangheliilor sinoptice, netinand seama de unitatea lor teologica si literara, pe cand astazi ei studiaza fiecare Evanghelie in parte, recunoscand unitatea organica a fiecareia din punct de vedere literar si teologic, redescoperind, astfel, aportul fiecarui evanghelist la redactarea operei sale. Astfel, in ceea ce priveste exegeza biblica, metoda patristica de interpretare a Sfintei Scripturi pleaca nu de la autor la Biblie, ci de la Biblie la Hristos si la autor, de la canonul biblic la canonul persoanei, al Sfintilor, in care prin Hristos este chipul lui Dumnezeu, si care ca "intreg" este sursa scrierilor sfinte. Nici o alta carte din lume nu poarta in ea pecetea "Autorului" ei ca Sfanta Scriptura, care nici nu se poate intelege fara El. Dar, in ceea ce priveste Sfanta Traditie, calea patristica are ca punct de plecare chipul lui Hristos in Sfinti, care deschide Sfintele Scripturi.
"Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai" (Ps.67,36), inseamna cunoasterea Lui din acestia, ca o cunoastere mai profunda decat cea din carti (Ef.3,18-19), caci puterea credintei este "caldura" credintei Sfintilor, asa cum exprima traditia adaugarii "caldurii" (zeon) in Sfantul Potir dupa prefacerea Sfintelor Daruri. Cinstirea Sfintilor este o urmare a pogorarii Duhului Sfant ca rod al rugaciunii ucenicilor desavarsiti in Hristos: "Pana acum n-ati cerut nimic de la Tatal Meu; cereti si veti primi, ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 16,24). Ca "Mangaietorul", Duhul Sfant a intrupat pe Hristos in Sfinti, i-a mutat pe ei in Hristos, a mutat pe Hristos "din fata ochilor" ucenicilor in inimile lor. Cum era Hristos in lume asa au devenit si ei, caci Duhul Sfant le arata mereu, ca si ei sunt asa cum a fost si Hristos inaintea lui Dumnezeu, in "ascultarea" Sa (Ps. 109,1).
De aceea, Duhul Sfant le-a deschis ochii sa vada deosebirea dintre slujirea lui Hristos in lume si vrajmasia lumii fata de Hristos, ca putere de sus pentru chemarea lor la mantuire: "Acela venind, va vadi lumea de pacat, ca oamenii nu cred in Mine" (Ioan 16,9), dandu-le insa si puterea slujirii in Hristos ca "Lumina lumii" (Ef.4,12).
Marturisirea Liturgica a credintei apostolice in Teologia Patristica
Diacon Prof. Dr. Ioan Caraza
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/marturisirea-liturgica-credintei/teandria-apostolica-fundamentul-hristologic-liturgic-sfintelor-scripturi-teologia-patristica-81030.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu