Prin Duhul Sfant ucenicii au cunoscut la Cincizecime ca Mantuitorul avea alta viata decat lumea; avea ungerea cu untdelemnul bucuriei (Ps. 44,9), cu care a slujit la temeliile lumii ca traire a chipului Duhului Sfant, care este plinatate de pace si de bucurie "de sus" in suflet, dar "adanc" al slujirii de jos in lume pana la jertfa, dupa cum arata expresiile liturgice: "Sus sa avem inimile!"; "Capetele noastre Domnului sa le plecam!" Ei si-au adus, aminte de cuvintele Sale: "Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca" (Mt. 20,28); "Cel ce voieste sa fie intre voi intaiul, sa fie sluga voua tuturor ca si Fiul Omului" (Mt. 20,27), caci aceasta este singura cale, atat a dobandirii Duhului Sfant, cat si de pastrare a darurilor Sale prin impartasirea lor (Mt. 10,8). Duhul Sfant, care in Hristos "invata toate" (Ioan 14,26), luand numai "dintru ale Sale" (Ioan 16,14) in care sunt "toate", este, de aceea "Vistier al bunatatilor" din Hristos si "Datator de viata". In El, ca "Vitelul ingrasat" (Lc. 15,23), "locuieste toata plinatatea dumnezeirii dupa trup" (Col. 2,9). Duhul Sfant impartaseste, astfel, viata din Hristos, ca "Datator de viata". Prin expresia: "Painea noastra spre fiinta,/ Da-ne-o astazi!" (Mt. 6,11), se implora darul Duhului Sfant (Lc. 11,13), Care impartaseste si salasluieste pe Hristos in inimi, (Gal. 4,6). Aceasta cerere a rugaciunii "Tatal Nostru" a fost posibila la Cincizecime ca "botez cu Duhul Sfant" (Mt. 3,11), si "afundare" in adancul vietii lui Hristos, aratata "prin catapeteasma trupului Sau" (Evrei 10,20).
"Prin Hristos in Duhul Sfant", sau "in Hristos prin Duhul Sfant" sunt expresii din teologia Sfantului Apostol Pavel care arata zidirea si viata Bisericii. In toate imprejurarile vietii Sale pamantesti impreuna cu ucenicii, Mantuitorul i-a pazit (Ioan 17,12) si S-a rugat pentru credinta lor (Lc. 22,32); i-a facut "hristofori", asemenea chipului Sau (Rom. 8,29). Acest lucru s-a petrecut datorita iubirii lor fata de chipul Sau: "Insusi Tatal va iubeste, fiindca voi M-ati iubit pe Mine si ati crezut ca de la Dumnezeu am iesit" (Ioan 16,27). Iubindu-L pe El ca Hristos, "Unsul Domnului", ei au iubit de fapt Duhul Sfant al Tatalui revelat in Hristos. In urmarea acestui Chip si in comuniunea cu El, ei au fost in mana lui Hristos ca "pamantul bun" (Mt. 13,8) care asteapta ploaia Duhului Sfant, darurile si roadele Sale. Iar El a fost pentru ei ca "pamantul drept", la care El i-a calauzit ca "Duhul cel bun" (Ps. 142,10) al lui Dumnezeu.
"Cu mana tare si cu brat inalt" (Ps. 135,12), cu cele sapte daruri ale Duhului Sfant (Isaia 11,2), Mantuitorul i-a calauzit la "pamantul fagaduintei", "pamantul drept" (Ps. 141, 5), "pamantul celor vii" (Ps. 26,19) care rodeste darurile Duhului Sfant; sau mai curand i-a mutat pe ei in El Insusi, ca in "pamantul fagaduintei"; in El Insusi ca "Pomul Vietii". De aceea, Sfantul Apostol Pavel avea sa indemne: "Urmati-mi mie, precum si eu lui Hristos" (1 Cor.4,16); "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2,20). Adevarul lui Dumnezeu, care s-a "ridicat pana la nori" (Ps.56,13) prin Invierea din morti, i-a facut pe ucenici sa se poata ruga: "Acum am cunoscut ca va mantui Domnul pe Unsul Sau si cu puterea vestita a dreptei Sale ii va veni intr-ajutor" (Ps. 19,6); "Tu, Doamne, deosebi intru nadejde ne-ai asezat" (Ps. 4,8). "Ajutorul" era raspunsul de sus la rugaciunea lor: "Multi zic: cine ne va arata cele bune? Dar, s-a insemnat peste noi lumina Fetei Tale", (Ps. 4,6); "Cunoscute mi-ai facut caile vietii; umplea-ma-voi de veselie cu Fata Ta, frumuseti in dreapta Ta pana in sfarsit" (Ps. 15,16); "Tu vei aprinde faclia mea, vei lumina intunericul meu" (Ps. 17,31); "Pentru Numele Tau, ma vei via" (Ps. 142,11); "Intru lumina Fetei Tale vor umbla" (Ps. 88,16); "Dreapta Ta, Doamne, s-a proslavit intru tarie..." (Exod 15,6-7); "Minunate fa milele Tale, Cel ce mantuiesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine de cei ce stau impotriva dreptei Tale" (Ps. 16,7); "Ca la Tine este izvorul vietii, intru lumina Ta vom vedea lumina; tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine" (Ps.35,9-10). "Mila" si "untdelemnul" sunt simboluri ale Duhului Sfant si semne ale lucrarii lui Dumnezeu: "Toate caile Domnului sunt mila si adevar"(Ps. 24,11).
Astfel de rugaciuni au fost mangaierea Bisericii la Pogorarea Duhului Sfant ca dar de plinatate in Hristos: "Se vor imbata din belsugul casei Tale si din izvoarele desfatarii Tale ii vei adapa pe ei" (Ps. 35,8). Intr-adevar, Mantuitorul care si-a dat viata pentru Biserica, a fost "Vitelul ingrasat" (Lc. 15,23), simbol al plinatatii darurilor Duhului Sfant, pe care Tatal "L-a junghiat" la plinirea vremii pentru "fiul risipitor" si pentru tot omul, facand din el ospatul euharistic al bucuriei si veseliei prilejuite de intoarcerea oamenilor la Dumnezeu. Caci nu Dumnezeu a plecat de la oameni, ci oamenii au plecat "intr-o tara departata" (Lc. 15,13). Acolo, insa, purtarea Sa de grija "a asezat pe fiecare popor la locul lui" (F.Ap. 17,26) prin amestecarea limbilor, mutandu-i de la mandria Turnului Babel la smerenia tarii fiecaruia, "ca sa caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipai si L-ar gasi, macar ca nu e departe de nici unul dintre noi" (F.Ap. 17,27). Duhul Sfant umple de Hristos ca o ,mangaiere" a vietii crestine si, in acelasi timp, "mana" (Rom. 8,14) pe "fiii lui Dumnezeu" la urmarea vietii lui Hristos cu bucurie si recunostinta. in acest fel a lucrat Dumnezeu in sufletele oamenilor "botezul cu Duhul Sfant" (Mt. 3,11) ca izbavire din robia pacatelor si eliberare. Aceasta izbavire sta sub auspiciile numelui "Iisus": " Vei chema numele lui Iisus - spune ingerul catre Iosif - caci El va mantui poporul Sau de pacatele sale" (Mt. 1,21). Iubirea Lui merge pana la inlaturarea oricarui vrajmas al omului, al carui suflet este acea "tara din care Dumnezeu va scoate pe toti vrajmasii (Deut. 6,19;12,10), intrucat ii da "tara fagaduintei", insasi casa sufletului in Hristos: "Acesta este Legamantul Meu cu ei, cand voi ridica pacatele lor" (Ier. 31,33); "Din Sion va veni Izbavitorul si va indeparta nelegiuirile de la Iacov" (Isaia 27,9;59,20-21); "Cel din urma vrajmas al omului care va fi biruit va fi moartea" (1 Cor. 15,26). In Hristos biruinta asupra mortii nu mai este doar o "minune", ci un "adevar" al vietii in Duhul Sfant care elibereaza sufletul: "Atunci veti cunoaste adevarul si adevarul va va dezlega din legaturi" (Ioan 8,32); "Daca Fiul Omului va va face sa fiti liberi, cu adevarat veti fi slobozi" (Ioan 8,36).
Adevarul Sau incinge mijlocul ca o arma a Luminii si aprinde faclia in suflet: "El te va izbavi din cursa vanatorilor si de cuvantul tulburator. Cu spatele Sau te va umbri si sub aripile Lui vei nadajdui; ca o arma te va inconjura adevarul Lui' (Ps. 90,3-4); "Cu arma buneivoiri ne-ai incununat" (Ps. 5,12). Iar desavarsirea se arata prin cruce ca cea a Tatalui, care "face sa rasara soarele peste buni si rai, face sa ploua peste drepti si nedrepti" (Mt. 5,45), caci, asa cum nu poate fi o "dictatura" a Soarelui, tot astfel "din acelasi izvor nu poate curge si apa dulce si apa amara" (Iacob 3,11). Din cauza "desavarsirii" Tatalui, Fiul trebuie sa moara de mana celor nedrepti, dar Fiul spunea despre Sine: "De aceea Ma iubeste Tatal, ca sufletul imi pun pentru oi" (Ioan 10,17) si se roaga sa fie iertati vrajmasii Sai, "ca nu stiu ce fac" (Lc. 23,34): "Domnul este ajutorul meu si Eu voi privi cu bucurie pe vrajmasii mei" (Ps. 117,7). Plin de Duhul Sfant, Hristos este, totusi, "grauntele de mustar" (Mt. 13,31) al arborelui Imparatiei lui Dumnezeu. In moartea Sa, El traia bucuria (Isaia 53, 10-11) ca "ai Sai" vor gusta darurile Duhului Sfant, care nu pot fi tinute de moarte; vor gusta "adevarul" care-i slobozeste (Ioan 8,32). El este implinirea fagaduintei: "Ca la Domnul este mila si multa mantuire la El si El va izbavi pe Israil de toate faradelegile Lui" (Ps. 129,7-8); "Da-mi bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste" (Ps. 50,13). Prin botezul cu Duhul Sfant oamenii dobandesc in Hristos puterea de a "lua Imparatia lui Dumnezeu cu silinta" (Mt. 11,12); "de a-si vinde toate averile de bucurie si a cumpara tarina, in care se afla ascunsa comoara" (Mt. 13,44), adica viata lui Hristos, in care este ascunsa Invierea din morti: "Ati murit pentru trupul pacatului si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu" (Col. 3,3); dar mai ales implinirea cererii: "Scoate din temnita sufletul meu ca sa se marturiseasca Numelui Tau" (Ps. 140,7), in asa fel, incat, daca "latul s-a rupt, noi am zburat" (Ps.123,7). Insasi viata lui Hristos in darurile Duhului Sfant este acea "tarina", in care se afla ascunsa "comoara" vietii vesnice: "Alerg ca sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui" (Fil. 3,10).
Atat de scumpe sunt darurile Duhului Sfant in Biserica prin Hristos, incat Mantuitorul indeamna la urmarea Sa pe calea stramta pentru vremuri, cand "Lumina" nu se va mai putea vedea din cauza intunericului: "Siliti-va sa intrati pe poarta stramta, ca multi, zic voua, vor cauta sa intre si nu vor putea" (Lc. 13,24); "Lucrati cat este ziua, caci vine noaptea, cand nu poate sa lucreze nimeni" (Ioan 9,4), deoarece stricarea sufletului prin patimi (1 Petru 2,11) va insemna stricarea iubirii de Dumnezeu din toata inima si de aproapele ca de sine insusi: "In noaptea aceea doi vor fi alaturi: unul se va lua, altul se va lasa" (Lc. 17,34). Acelasi Duh Sfant care S-a odihnit peste Hristos la Botez, S-a pogorat si in Biserica prin Hristos si este trait ca "pasunea" darurilor Sale: "Ca din seu si din grasime sa se sature sufletul meu si cu buze de bucurie te va lauda gura mea" (Ps. 62,6). Plinatatea inimii in Hristos prin Duhul Sfant, deschide gura pentru a marturisi lauda lui Dumnezeu, un paralelism frecvent in Psalmi, la care se refera si Sfantul Apostol Pavel: "Caci cu inima se crede spre indreptare, iar cu gura se marturiseste spre mantuire" (Rom. 10,10). Plinatatea darurilor Duhului Sfant pentru vremurile mesianice este descrisa in Sfintele Scripturi ca un belsug de bunatati, in care din prisosul inimii se revarsa jertfa de lauda a buzelor: "Umplea-ne-vom de bunatatile casei Tale" (Ps. 64,5).
Cei indreptati in Hristos si, prin El, plini de darurile Duhului Sfant, alcatuiesc un "neam" al celor "blanzi", neamul celor "cuviosi" ai Lui (Ps. 149,9), despre care Psalmii au profetit: "Sufletele lor intru bunatati se vor salaslui si semintia (soiul) lor va mosteni pamantul" (Ps. 24,14). Plinatatea vine din hranirea lor prin rugaciune necurmata cu Hristos in Biserica, si aceasta "plinatate" ii mana la roadele Duhului Sfant ca prinosul si jertfa lor de buna mireasma inaintea lui Dumnezeu; ca o inchinare in "duh si adevar, deoarece Tatal astfel de inchinatori cauta" (Ioan 4,23); "Si va placea Domnului jertfa lui Iuda si a Ierusalimului ca in anii cei de demult (Maleahi 3,4). Iar roadele sunt "faptele bune pe care le-a gatit Dumnezeu inainte de facerea lumii ca sa umblam in ele" (Ef. 2,16), adica in darurile Duhului Sfant, ca "intelepciunea tainica si ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci spre slava noastra" (1Cor.2,7). Harul lui Dumnezeu prin Hristos in Biserica este, astfel, chezasia darurilor Duhului Sfant si a roadelor Sale. "Pacatul" este biruit nu numai din cauza vreunei "oprelisti", ci mai ales din cauza bucuriei vietii in Hristos prin darurile Duhului Sfant: "Veti scoate apa cu bucurie din izvoarele mantuirii" (Isaia 12,3). In acest fel sunt "pastorite" in Biserica "oile Stapanului" (Lc. 12,42-45). Ca "Botezator cu Duh Sfant si cu foc" (Lc. 3,16), Mantuitorul este si El "Inaintemergator la Tatal Sau" (Ioan 16,16), "parga a Invierii din morti" (1 Cor. 15,20) pentru cei pe care i-a asezat in Biserica pe calea Sa, ca pe "asinul" (Lc. 10,34) ascultarii Sale de Dumnezeu. Cererea din Rugaciunea Domneasca: "Faca-se voia Ta,/ Precum in cer asa si pe pamant" (Mt. 6,10) este cererea umplerii oamenilor de darurile Duhului Sfant (Lc. 11,13), ca Cel ce este "Imparat ceresc", "Mangaietorul", "Duhul Adevarului", care "este pretutindenea in cer si pe pamant" si "toate le plineste" ca desavarsire.
Vadind insa lumea de pacat (Ioan 16,9), Duhul Sfant da ucenicilor puterea propovaduirii prin aratarea mai intai a vrajmasiei lumii, pentru chemarea ei la pocainta: "Pe acest Iisus pe Care voi L-ati rastignit Dumnezeu L-a facut Domn si Hristos. Auzind acestea, ei au fost patrunsi la inima si au zis catre Petru si ceilalti apostoli: barbati frati, ce sa facem? Iar Petru a zis catre ei: pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi in Numele lui Iisus Hristos spre iertarea pacatelor voastre si veti primi darul Duhului Sfant" (F.Ap. 2,36-38). La fel se adresa si Sf. Ap. Pavel galatenilor: "O galateni fara de minte cine v-a ademenit sa nu va incredeti adevarului, voi in ochii carora a fost ca si zugravit Iisus Hristos rastignit" (Gal. 3,1). Apoi adauga: "O, copiii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii, pana ce Hristos va lua chip in voi" (Gal. 4,19). Deci, numai dupa intrarea prin Hristos ca "Usa" urma trecerea ca "iesire" la pasunea darurilor Duhului Sfant: "Alerg ca sa-L cunosc pe Hristos si puterea Invierii Lui" (Fil. 3,10), ca o vadire a "comorii ascunse in tarina" (Mt 13,44) vietii Sale. Prin urmare, cunoasterea lui Dumnezeu era darul plinatatii prin Jertfa Mantuitorului ca Revelatie si, deci, ca pret mare de rascumparare: "Aceasta este viata vesnica sa Te cunoasca pe Tine" (Ioan 17,3); "Acestea vi le-am spus in pilde, dar vine ceasul cand nu voi mai vorbi in pilde, ci pe fata va voi vesti despre Tatal" (Ioan 16,25).
Prin Jertfa Mantuitorului avea sa se vadeasca faptul ca Dumnezeu este "comoara ascunsa in tarina" (Mt. 13,44), care sa invedereze apoi, in oameni "comoara ascunsa in vase de lut" (2Cor.4,7). Prin "rascumparare''' accentul cade, astfel, pe "dezlegarea din legaturi" (Ioan 8,32), dupa care Dumnezeu este "comoara" (Mt. 13,44) pentru care omul vinde toate ca sa o poata cumpara; ca si cum ar zbura o pasare din latul rupt (Ps. 90,3; 123,7); ca si cum un intemnitat s-ar marturisi Numelui ui Dumnezeu dupa eliberare (Ps. 141,7). Inrudirea funciara dintre Dumnezeu si om inseamna de fapt originea omului din Dumnezeu si Dumnezeu ca "masura" a omului (Ps. 35,9). Deci ascultarea este masura chipului lui Dumnezeu din om, si anume, ceea ce Dumnezeu este din fire, omul este si nu poate fi decat prin "ascultare". De aceea, ascultarea pecetluieste raportul de "Tata-fiu" intre Dumnezeu si om. "Teandria" presupune nu numai corelarea dintre Dumnezeu si om, ci mai ales faptul ca raportul dintre om si Dumnezeu este de "ascultare fiiasca" pentru "dragoste parinteasca". Ascultarea lui Hristos ca om era calea scrierii in inimi a voii lui Dumnezeu (Ier. 31,33), Care, astfel, il aseza pe cel cazut intre talhari si jefuit de voia lui Dumnezeu din inima pe asinul ascultarii Sale de Dumnezeu ca inainte-mergator. Prin nasterea din Sfanta Fecioara Maria firea Sa umana o imbraca pe cea divina, astfel, incat firea divina stralucea prin cea umana: "Ca printr-o oglinda prin trup ai stralucit", spune o cantare bisericeasca. In Hristos Numele lui Dumnezeu este: "Emmanuil, adica "Dumnezeu cu noi": "Dumnezeu era in Hristos impacand lumea cu Sine Insusi, nesocotindu-le greselile lor si punand in noi cuvantul impacarii" (2Cor. 5,19).
Marturisirea Liturgica a credintei apostolice in Teologia Patristica
Diacon Prof. Dr. Ioan Caraza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu