2. Biserica şi cosmosul
2. Despre cum şi în ce mod sfânta biserică este icoană a lumii alcătuite din fiinţe văzute şi nevăzute[16]
Lumea de sus şi lumea de jos
Potrivit unui al doilea elan al contemplării[17] [fericitul bătrân] spunea că sfânta biserică a lui Dumnezeu e o întipărire/amprentă şi o icoană/imagine a întregii lumi [cosmos] alcătuite din fiinţe văzute şi nevăzute, ca una care primeşte aceeaşi unire şi distincţie [henōsis kai diakrisis] cu acesta. Căci
— aşa cum aceasta, deşi ca edificiu este o singură casă, primeşte o diferenţiere printr‑o calitate specială a configurării potrivit dispoziţiei spaţiale, fiind divizată în locul rezervat numai sacerdoţilor [hiereusi] şi liturgilor [diaconilor], pe care‑l numim sanctuar [hierateion] şi cel lăsat spre călcare tuturor credincioşilor laici, pe care‑l numim templu [naos], dar este iarăşi una potrivit subzistenţei [kata tēn hypostasin], nefiind condivizată odată cu părţile ei din pricina diferenţei părţilor între ele, ci prin raportarea la unitatea ei dezleagă aceste părţi de diferenţa în nume, arătându‑le pe amândouă identice între ele şi evidenţiază faptul că fiecare este în mod alternativ pentru cealaltă ceea ce fiecare este pentru ea însăşi: naosul drept un sanctuar în potenţă, sfinţit prin raportarea la iniţierea în taină [mistagogia] de la capătul său şi, iarăşi, sanctuarul drept un naos în act întrucât îl are pe acesta [naosul] drept început al aceleiaşi iniţieri în taină [mistagogii], şi prin amândouă [biserica] rămâne una şi aceeaşi;
— tot aşa şi întreaga lume a celor ce sunt, produsă de Dumnezeu prin facere/devenire/geneză, şi divizată în lumea inteligibilă umplută de fiinţe inteligente şi necorporale, şi lumea aceasta sensibilă şi corporală ţesută cu măreţie din multe specii şi naturi, e sugerată în chip înţelept prin această biserică făcută de mână ca o altă biserică nefăcută de mână, şi care are drept sanctuar lumea de sus atribuită puterilor de sus, iar drept naos lumea de jos rezervată celor sortiţi să vieţuiască prin simţuri.
Lumea inteligibilă şi lumea sensibilă
Sau, iarăşi, lumea e una, iar nu condivizată odată cu părţile ei, ci, din contră, prin raportarea la unitatea şi indivizibilitatea ei înseşi circumscrie şi diferenţa părţilor înseşi care vine din proprietăţile lor naturale, ţi le arată fiind în mod alternativ identice fără contopire cu ea însăşi şi între ele: fiecare pătrunzând întreagă în cealaltă întreagă şi amândouă coîmplinind‑o întreagă ca nişte părţi pe un unu şi fiind coîmplinite prin ea în mod uniform şi integral ca un un nişte părţi. Căci pentru cei ce pot să vadă întreaga lume inteligibilă apare întipărită tainic prin formele ei specifice simbolice în întreaga lume sensibilă, iar întreaga lume sensibilă există în întreaga lume inteligibilă fiind simplificată cognitiv în minte în raţiunile lucrurilor. Fiindcă aceasta este în aceea prin raţiuni [logoi], iar aceea este în aceasta prin întipăriri [typoi], „şi lucrul lor era ca şi cum ar fi o roată în roată”, zice minunatul văzător al celor mari Iezechiel [Iz 1, 16] vorbind, pe cât socot, despre cele două lumi; şi, iarăşi, „cele nevăzute ale Lui se văd de la creaţia lumii înţelegându‑se cu mintea din făpturi”, zice dumnezeiescul Apostol [Rm 1, 20]. Iar dacă prin cele ce apar se văd cele ce nu apar, precum stă scris, cu atât mai mult cele ce apar vor fi înţelese cu mintea de cei ce se ţin de contemplarea duhovnicească prin cele ce nu apar; deoarece contemplarea simbolică a celor înţelese cu mintea/inteligibile prin cele văzute este o ştiinţă şi o înţelegere/intuiţie a celor văzute prin cele nevăzute, dat fiind că negreşit cele ce se arată unele pe altele trebuie să aibă adevărate/reale şi limpezi atât reflectările [emphaseis] unele în altele, cât şi relaţia neştirbită cu acestea.
Lumea sensibilă
3. Că sfânta biserică a lui Dumnezeu este o icoană şi numai a lumii sensibile[18]
Spunea iarăşi [fericitul bătrân] că
— sfânta biserică a lui Dumnezeu este un simbol şi numai al lumii sensibile în sine, ca una care are drept cer dumnezeiescul sanctuar, iar drept pământ strălucirea naosului;
— după cum şi lumea este o biserică având asemenea unui sanctuar cerul şi asemenea unui naos ordinea împodobită a pământului.
Sursa: Diac. Ioan I. Ică Jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine. Studii şi texte, Editura Deisis. Sibiu 2012, p. 177-245.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu