Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată
Sfântul Grigorie de Nyssa
http://www.slideshare.net/moroshanu62/sf-grigorie-de-nyssa-despre-nevointa-cea-adevarata?from_search=1
Căci cu cît întinzi mai mult nevoinţele vieţuirii binecredincioase, cu atât se întinde mai mult şi mărimea sufletului prin nevoinţe şi osteneli, pe care le porunceşte şi Domnul nostru, zicând: "Nevoiţi-vă (luptaţi) să intraţi prin poarta cea strâmtă" (Lc. 13, 24;Mt. 7, 13) şi iarăşi: "Siliţi-vă, căci silitorii răpesc Împărăţia cerurilor? (Mt. 11, 12) şi: "Cel ce rabdă până la sfârşit acela se va mântui" (Mt. 10, 22 Mc. l3, l3) şi: "Întru răbdarea voastră veţi câştiga sufletele voastre" (Lc. 21, 19). Dar şi Apostolul zice: "Prin răbdare alergăm în lupta ce ne stă în faţă" (Evr. 12, 1) şi: "Ca un slujitor al lui Dumnezeu întru răbdare multă" şi cele următoare (II Cor. 6, 4).
Pentru aceea ne cere să alergăm şi să stăruim cu tărie în nevoinţe pentru că darul harului se măsoară cu ostenelile celui ce-l primeşte. Căci viaţa veşnică şi veselia negrăită din ceruri o dăruieşte harul Duhului, dar vrednicia de a primi darurile şi de a se bucura de har o dă dragostea de osteneli a credinţei. Unindu-se într-una fapta dreptăţii şi harul Duhului, în sufletul în care se unesc, îl umplu pe acesta împreună de viaţa fericită. Iar despărţite una de alta, nu aduc sufletului nici un câştig. Căci harul lui Dumnezeu nu poate petrece în sufletele ce fug de mântuire, iar puterea virtuţii omeneşti nu e îndestulătoare prin sine însăşi ca să înalţe sufletele lipsite de har spre chipul vieţii. "Căci, zice, de nu va zidi Domnul casa şi nu va păzi cetatea, în zadar priveghează păzitorul şi se osteneşte ziditorul" (Ps. 106, 1) şi iarăşi:"Căci nu prin sabia lor au moştenit pământul şi nu braţul lor i-a mântuit pe ei, măcar că s-au folosit de sabie şi de braţe în lupte, ci dreapta Ta şi braţul Tău şi lumina feţei Tale" (Ps. 43, 4).Ce spune prin aceasta? Că ajutorul de sus dat lucrătorilor de Domnul e cel ce aduce roada şi totodată că nu trebuie să se încreadă cineva în străduinţele omeneşti şi să nu-şi închipuie că toată cununa îi vine prin ostenelile sale ci să-şi lege nădejdile cu privire la sfârşit, de voia lui Dumnezeu.
Deci trebuie să ştie care e voia lui Dumnezeu, spre care, privind, să se sârguiască cel ce doreşte viaţa cea fericită şi voieşte să-şi îndrepteze vieţuirea lui spre aceea. Voia cea desăvârşită a lui Dumnezeu este să-şi curăţe sufletul prin har de toată întinăciunea, ridicându-l mai presus de plăcerile trupului şi să-l aducă lui Dumnezeu curat, doritor şi în stare să vadă acea lumină duhovnicească şi negrăită. Pe unii ca aceştia îi fericeşte şi Domnul zicând:"Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu? (Mt. 5, 8). Iar în alt loc porunceşte: "Faceţi-vă şi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este" (Mt.5, 48). Spre această desăvârşire ne îndeamnă şi Apostolul să alergăm, zicând: "Ca să înfăţişezpe tot omul desăvârşit întru Hristos, spre ceea ce mă şi ostenesc nevoindu-mă" (Col. 28, 29).Iar David, grăind în Duh, învaţă, pe cei ce voiesc să vieţuiască întru dreaptă înţelepciune, calea adevăratei înţelepciuni (filosofii), pe care trebuie să păşească spre ţinta desăvârşită, cerând, de la Cel ce dă, cele ce Duhul le învaţă prin David: "Să se facă, zice, inima mea fără prihană, întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez" (Ps. 118, 80). Prin aceasta cere să se teamă de ruşine şi să se dezbrace, ca de o haină murdară şi de necinste, cei ce s-au îmbrăcat cu ea, din răutate. Căci zice iarăşi: "Atunci nu mă voi ruşina, când voi căuta spre toate poruncile Tale" (Ps. 118, 6).
Vezi că Duhul pune îndrăzneală în împlinirea poruncilor? Şi iarăşi: "Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele şi cu duh stăpânitor mă întăreşte" (Ps. 50, 12? 14). Iar în alt loc întreabă: "Cine se va sui în muntele Domnului?" (Ps. 23, 3). Apoi răspunde: "Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima"(Ps. 23, 3). Acesta, care fiind curat în toate, se suie în muntele lui Dumnezeu, este cel ce nici cu gândul, nici cu cunoştinţa, nici cu faptele nu şi-a întinat până la sfârşit sufletul, stăruind în patimi, şi cel ce prin fapte şi prin înţelesuri bune şi prin duhul stăpânitor şi-a zidit din nou inima stricată de răutate.
Scriere publicată în volumul 29 al col. PSB editată de EIBMBOR, în anul 1982
Ediţie digitală APOLOGETICUM 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu