24. Ce taine lucrează şi efectuează harul Duhului Sfânt care rămâne în biserică prin aşezămintele celebrate în sfânta Sinaxă în cei credincioşi şi care sunt adunaţi cu credinţă
Primă pareneză — să nu lipsim de la Liturghie
Socotea aşadar fericitul bătrân [makarios gerōn], şi nu înceta să îndemne, că tot creştinul se cade să‑şi facă răgaz [scholazein — cf. Ps 45, 11] pentru sfânta biserică a lui Dumnezeu şi să nu lipsească vreodată de la sfânta Sinaxă celebrată în ea; aceasta atât din pricina sfinţilor îngeri care rămân în ea şi‑i scriu de fiecare dată pe cei ce intră şi se arată lui Dumnezeu şi fac rugăciuni pentru ei, cât şi din pricina harului Duhului Sfânt care e prezent în chip nevăzut pururea în ea, dar în chip deosebit mai ales în timpul sfintei Sinaxe, şi care preface şi transformă pe fiecare din cei ce se găsesc aici şi, spunând adevărul, îl replămădeşte, proporţional cu el însuşi, în ceea ce e mai dumnezeiesc şi‑l duce spre misterul arătat prin cele celebrate — chiar dacă el însuşi nu simte aceasta, în cazul în care este încă dintre cei prunci potrivit lui Hristos şi nu poate vedea în adâncul celor făcute — şi activează în el harul mântuirii făcut arătat prin fiecare din simbolurile dumnezeieşti celebrate conducându‑l pe rând şi în ordine de la cele nemijlocite până la sfârşitul a toate; şi astfel
3. Altă explicare particulară — riturile Sinaxei şi lucrarea Duhului Sfânt pentru toţi creştinii
— prin întâia intrare face respingerea necredinţei, creşterea credinţei, micşorarea răutăţii, sporirea virtuţii, ştergerea neştiinţei, sporirea cunoaţterii;
— prin auzirea cuvintelor dumnezeieşti face deprinderile şi dispoziţiile fixe şi nemutabile ale celor spuse, adică ale credinţei, virtuţii şi cunoaşterii;
— prin dumnezeieştile cântări de după acestea face consimţământul de bunăvoie al sufletului spre virtuţi, precum şi plăcerea şi farmecul minţii ce se fac în el pentru ele;
— prin sfinţita citire a sfintei Evanghelii face sfârşitul cugetului pământesc, precum şi al lumii sensibile;
— prin închiderea uşilor de după acestea face trecerea şi mutarea sufletului în dispoziţia sa lăuntrică de la această lume supusă stricăciunii/coruperii la lumea inteligibilă, [dispoziţie] prin care închizând simţirile ca pe nişte uşi le face curate de idolii/imaginile păcatului;
— prin intrarea sfintelor taine face învăţătura şi cunoaşterea mai desăvârşită, mai tainică şi nouă privitoare la Economia lui Dumnezeu faţă de noi;
— prin sărutarea dumnezeiască face identitatea acordului, unanimităţii şi iubirii tuturor faţă de toţi şi a fiecăruia faţă de sine însuşi mai întâi şi faţă de Dumnezeu;
— prin mărturisirea simbolului de credinţă face mulţumirea cuvenită pentru modurile paradoxale ale mântuirii noastre;
— prin Trisaghion face unirea şi egalitate de cinstire cu sfinţii îngeri şi frumoasa tensiune simfonică neîncetată a doxologiei sfinţitoare a lui Dumnezeu;
— prin rugăciunea prin care ne învrednicim să‑L chemăm pe Dumnezeu „Tată” face preaadevărata înfierea în harul Duhului Sfânt;
— prin „Unul Sfânt” şi cele următoare face harul unificator şi intimitatea cu Dumnezeu Însuşi;
— iar prin sfânta împărtăşire a preacuratelor şi de viaţă făcătoarelor Taine face comuniunea şi identitatea cu El potrivit participării prin asemănare, prin care omul e învrednicit să se facă din om dumnezeu.
Căci de darurile Sfântului Duh, de care credem că în viaţa de faţă ne împărtăşim prin credinţă, de acestea credem, potrivit nădejdii care nu cade a credinţei noastre şi după făgăduinţa sigură şi neîncălcată a Celui ce le‑a făgăduit, că în veacul viitor ne vom împărtăşi cu adevărat în chip subzistent cu însăşi realitatea lor, trecând de la harul care e în credinţă la harul după vedere [cf. 2 Co 5, 7], când Însuşi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne preface în El Însuşi prin suprimarea semnelor distinctive ale stricăciunii/coruperii din noi şi ne dăruie tainele arhetipale arătate prin simbolurile lor sensibile de aici.
Sursa: Diac. Ioan I. Ică Jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine. Studii şi texte, Editura Deisis. Sibiu 2012, p. 177-245.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu