http://www.pemptousia.ro/2012/11/mistagogia-sfantului-maxim-marturisitorul-o-noua-traducere-partea-2/
Epilog
Acestea le‑am expus după putere despre acestea, cum am fost învăţat, pentru plata ascultării, neîndrăznind să mă ating de cele mai tainice şi mai înalte, pe care, dacă cineva din cei iubitori de învăţătură doreşte să le cunoască, să citească cele scrise în chip dumnezeiesc despre acestea de sfântul Dionisie Areopagitul şi va afla într‑adevăr descoperirea unor mistere/taine de negrăit dăruită ca un har prin dumnezeiasca lui gândire şi limbă neamului oamenilor „pentru cei ce vor să moştenească mântuirea” [Evr 1, 14]. şi dacă ele n‑au căzut foarte departe de dorinţa voastră, e mulţumită lui Hristos, Procurătorul celor bune, şi vouă, care m‑aţi silit să grăiesc acestea. Iar dacă au rămas undeva departe de nădejdea voastră, ce voi pătimi[32] sau ce voi putea face, dat fiind că sunt slab la vorbire? Căci slăbiciunea se iartă, nu se pedepseşte[33], şi ceea ce se face după putinţă şi capacitate se primeşte, nu se dispreţuieşte, mai ales de către voi, care v‑aţi propus să iubiţi din pricina lui Dumnezeu, iar lui Dumnezeu îi va apărea plăcut[34] tot ceea ce I se aduce după putere în chip autentic, din suflet, chiar dacă e un lucru mic în comparaţie cu altele mari, ca Unul care n‑a respins‑o nici pe văduva care i‑a adus doi bănuţi [cf. Mc 12, 42–43].
şi ceea ce era odinioară văduva aceea şi cei doi bănuţi ai ei este acum sufletul văduvit de răutate şi care a repudiat Legea cea veche ca pe un bărbat, dar nu este încă vrednic de unirea culminantă cu Cuvântul şi Dumnezeu, şi Îi aduce totuşi drept arvună ca pe nişte bănuţi fie raţiunea măsurată şi viaţa, fie credinţa şi conştiinţa bună [cf. 1 Tim 1, 19], fie deprinderea şi lucrarea efectivă a celor bune, fie contemplarea şi acţiunea cuvenită acestora, fie cunoaşterea şi virtutea corespunzătoare, fie raţiunile din legea naturală şi legea scrisă, care sunt puţin peste acestea; pe acestea sufletul care le‑a dobândit şi care prin ieşirea din ele şi lăsarea lor ca pe întreaga sa viaţă şi vieţuire vrea să se unească numai cu Cuvântul şi Dumnezeu, I le aduce şi primeşte astfel să fie văduv, ca de nişte bărbaţi, de modurile [purtările], aşezămintele şi obiceiurile violente ale naturii şi ale legii.
Sau aici prin litera împlinită în sens istoric Cuvântul sugerează altceva mai duhovnicesc decât acestea şi care poate fi contemplat numai de cei curaţi în gândire. Căci în comparaţie cu cele văzute în teologhisire toate cele care oamenilor li se par mari prin virtute sunt mici, măcar că şi banii mici şi făcuţi dintr‑o materie umilă şi nu foarte cinstită, pe care‑i aduc cei mai nevoiaşi, poartă în mod egal întipărirea figurii împăratului şi valorează poate mai mult din pricina intenţiei şi dispoziţiei care‑i aduce din tot sufletul.
Pe această văduvă imitând‑o şi eu, am adus lui Dumnezeu şi vouă, preaiubiţilor, ca nişte bănuţi aceste înţelesuri şi vorbe mici şi umile dintr‑o gândire şi o limbă simplă şi săracă, cu privire la cele pe care le‑aţi poruncit, rugând sfântul şi binecuvântatul vostru suflet mai întâi să nu‑mi mai ceară vreo însemnare scrisă despre nimic din cele vorbite de mine aici din două motive: pe de o parte, fiindcă n‑am dobândit încă frica de Dumnezeu curată şi statornică [cf. Ps 18, 10], nici deprinderea tare a virtuţii şi fixitatea stabilă şi neclintită a adevăratei dreptăţi, care aduc cea mai mare mărturie pentru siguranţa cuvintelor; iar, pe de altă parte, întrucât, învăluit fiind încă de furtuna patimilor ca de o mare sălbatică, ţinându‑mă foarte departe de limanul nepătimirii dumnezeieşti şi fiindu‑mi neclar capătul vieţii, nu vreau să am drept acuzator pe lângă faptele mele şi cuvântul scris. Iar mai apoi, de dragul ascultării primite, dacă e nevoie, înfăţişaţi‑mă şi pe mine prin rugăciuni lui Hristos, marelui şi singurului Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre, Căruia fie slava şi stăpânirea [cf. Ap1, 6] împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu