sâmbătă, 4 ianuarie 2014

MISTAGOGIA Sfântului Maxim Mărturisitorul – ( II ) continuare1

http://www.pemptousia.ro/2012/11/mistagogia-sfantului-maxim-marturisitorul-o-noua-traducere-partea-2/

Reluarea explicării generale

14. Ce simbolizează la modul general citirea sfintei Evanghelii[11]

Iar la modul general [genikōs] ea însemnează sfârşitul acestei lumi. Căci după dumnezeiasca citire a sfintei Evanghelii arhiereul coboară de pe tron şi se face concedierea şi scoaterea afară prin liturgi [diaconi] a catehumenilor şi a celorlalţi care sunt nevrednici de dumnezeiasca vedere/privelişte a tainelor ce vor fi arătate, ceea ce însemnează şi întipăreşte prin ea însăşi adevărul/realitatea a cărui icoană şi întipărire este, ca şi cum ar striga prin acestea că după ce, precum stă scris, „Evanghelia Împărăţiei s‑a vestit în toată lumea spre mărturie tuturor neamurilor” [Mt 24, 14], atunci va veni sfârşitul, sosind adică la a Doua Sa Venire din ceruri cu slavă multă marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos [Tit 2, 13; Mt 24, 30], „căci Însuşi Domnul la glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu va coborî din cer” [1 Tes 4, 16], spune dumnezeiescul Apostol. şi făcând răzbunare în cei potrivnici [cf. Lc 18, 8] şi despărţindu‑i prin sfinţii îngeri pe credincioşi de cei necredincioşi, pe cei nedrepţi de cei drepţi [cf. Mt 13, 39] şi pe cei blestemaţi de cei sfinţi[12] şi, simplu spus, ca să vorbesc scurt, pe cei ce au umblat pe urmele cărnii [cf. 2 Ptr 2, 10] de cei ce s‑au aliniat Duhului lui Dumnezeu, dă fiecăruia pe veci nesfârşiţi şi fără hotar, după cum spune adevărul cuvintelor dumnezeieşti [cf. Ps 61, 13; Rm 2, 6], răsplătirea dreaptă după vrednicia celor trăite de ei în această viaţă.

15. Ce simbolizează închiderea uşilor sfintei biserici ce se face după sfânta Evanghelie[13]

Iar închiderea uşilor sfintei biserici ce se face după citirea sfintei Evanghelii şi scoaterea afară a catehumenilor arată trecerea celor materiale şi, după acea înfricoşătoare despărţire şi încă şi mai înfricoşătoare sentinţă, intrarea celor vrednici în lumea inteligibilă, adică în iatacul de nuntă al lui Hristos [cf. Mt 25, 10] şi desăvârşita respingere a lucrării potrivit amăgirii din simţuri.

16. Ce înseamnă Intrarea sfintelor taine[14]

Intrarea sfintelor şi veneratelor taine [daruri] e, după cum spunea acel mare bătrân[15], un început şi un preambul al învăţăturii celei noi care se va face în ceruri cu privire la Economia lui Dumnezeu pentru noi şi o descoperire/revelare a tainei mântuirii noastre care este în adâncurile nepătrunse ale ascunzimii dumnezeieşti; căci „de acum nu voi mai bea din rodul viţei — zice Dumnezeu şi Cuvântul ucenicilor Săi — până în ziua aceea, când îl voi bea împreună cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu” [Mt 26, 29].

17. Ce simbolizează sărutarea dumnezeiască[16]

Sărutarea duhovnicească strigată tuturor prefigurează şi schiţează anticipat acordul, unanimitatea şi identitatea de cuvânt/raţiune a tuturor în credinţă şi iubire care va fi la momentul descoperirii/revelării celor bune viitoare, şi prin care cei vrednici vor primi intimitatea/familiaritatea cu Cuvântul/Raţiunea şi Dumnezeu. Căci gura e un simbol al cuvântului/raţiunii, prin care toţi cei ce au parte de cuvânt/raţiune ca nişte fiinţe cuvântătoare/raţionale vor creşte ca un altoi împreună cu Primul şi Singurul Cuvânt/cu Prima şi Singura Raţiune şi Cauză a oricărui cuvânt/raţiuni.

18. Ce înseamnă dumnezeiescul Simbol al credinţei[17]

Iar mărturisirea dumnezeiescului Simbol al credinţei făcută de toţi însemnează mulţumirea tainică [care se va face] în veacul viitor pentru raţiunile şi modurile paradoxale ale preaînţeleptei Providenţe a lui Dumnezeu faţă de noi, [moduri] prin care ne‑am mântuit; [mulţumire] prin care cei vrednici se vor face recunoscători pentru binefacerea dumnezeiască, neavând afară de ea nimic altceva să dea în schimb pentru binele dumnezeieşti infinite făcute faţă de ei.

19. Ce înseamnă slăvirea/doxologia de trei ori „Sfânt”[18]

Iar întreitul strigăt de sfinţire [cf. Is 6, 3] al imnologiei dumnezeieşti făcut de tot poporul credincios arată unirea şi egalitatea sa de cinstire cu puterile necorporale şi inteligente [ale îngerilor] care se va arăta în veacul viitor, prin care firea oamenilor va fi învăţată să laude în imne şi să sfinţească într‑un singur glas cu puterile de sus prin întreite sfinţiri Dumnezeirea Tripostatică Una din pricina identităţii veşnicei lor mişcări neschimbabile în jurul lui Dumnezeu.

20. Ce simbolizează sfânta rugăciune „Tatăl nostru”[19]

Iar preasfânta şi venerata chemare [epiklēsis] a marelui şi fericitului Dumnezeu şi Tată e un simbol al înfierii real subzistente şi existente care va fi dată ca dar şi har al Duhului Sfânt, [înfiere] prin care orice particularitate omenească fiind suprabiruită şi acoperită de venirea harului, vor deveni şi vor fi fii ai lui Dumnezeu toţi sfinţii câţi încă de aici au strălucit în chip luminat şi slăvit prin virtuţi cu dumnezeiasca frumuseţe a bunătăţii.

21. Ce înseamnă imnele glăsuite la sfârşitul lucrării tainice a celor sfinte, adică „Unul Sfânt” şi celelalte

Iar mărturisirea „Unul Sfânt” făcută de întreg poporul la sfârşitul lucrării tainice a celor sfinte [mystikēs hierourgias] şi celelalte arată adunarea şi unirea viitoare mai presus de cuvânt şi de minte cu Unul ascuns al simplităţii dumnezeieşti a celor ce au fost iniţiaţi în chip tainic şi înţelept potrivit lui Dumnezeu care se va face în veacul nesupus stricăciunii al realităţilor inteligibile, în care [veac] privind lumina slavei nearătate şi supranegrăite, se vor face şi ei primitori împreună cu puterile de sus şi ai fericitei lor curăţii.

După care ca un sfârşit a toate se face distribuirea Tainei care‑i preface [metapoiousa] în ea însăşi şi‑i arată după har şi participare asemenea binelui după cauză pe cei ce se împărtăşesc cu vrednicie, nefiind lipsiţi în nimic de El, pe cât e cu putinţă şi îngăduit oamenilor, aşa încât şi ei să poată să fie şi să fie numiţi prin instituire [thesei] dumnezei după har pentru faptul că Dumnezeu i‑a umplut întregi cu Sine Însuşi şi n‑a lăsat nimic din ei care să fie gol de prezenţa Lui.

Sursa: Diac. Ioan I. Ică Jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine. Studii şi texte, Editura Deisis. Sibiu 2012, p. 177-245

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu