FERICIREA A OPTA (si a NOUA)

"Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia cerurilor" (Mt. 5, 10)

Extrase din Sf Grigorie de Nyssa

Ca vârf al tuturor fericirilor, ne aflăm pe cea mai înaltă treaptă a binelui. Prin simbolul zilei a opta, proorocul arată ziua Învierii; curăţirea arată întoarcerea omului întinat la curăţia cea după fire; tăierea împrejur înseamnă lepădarea pielii celei moarte pe care am îmbrăcat-o după ce ne-am făcut goi de viaţă prin neascultare. Aici, fericirea a opta este reaşezarea în ceruri a celor căzuţi în robie, care au fost din nou chemaţi din robie în Împărăţie. Iată sfârşitul luptelor pentru Dumnezeu, cununa durerilor, preţul sudorilor: învrednicirea de Împărăţia cerurilor, ceruri care (faţă de rapida stricare a celor de pe pământ) arată neschimbarea si nestricarea darului făgăduit nădejdii noastre, dar la fel îi duce la cer şi pe cei săraci şi pe cei milostivi, ca pe cei prigoniţi. Căci sărăcia este uşoară la strămutare şi iubirea de săraci nu e străină de sărăcie.

De unde sunt goniţi şi de către cine sunt prigoniţi? Înţelesul nemijlocit ne arată stadionul martorilor (martirilor) şi alergarea din credinţă. Căci gonirea trimite la zelul încordat al alergătorului de curse, ba mai mult, se arată şi biruinţa în alergare. Fiindcă cel ce aleargă spre cununa chemării de sus şi cel gonit pentru cunună de către vrăjmaşi au în spate la fel: unul - pe cel ce se intrece cu el, celălalt - pe cel ce-l urmăreşte , iar aceştia sunt cei ce împlinesc cursa mărturiei în luptele fricii de Dumnezeu. Ei sunt goniţi , dar nu ajunşi; sfârşitul fericirii rânduite lor prin nădejde şi înfăţişat în aceste cuvinte din urmă este o cunună a întregii fericiri. Căci adevărata fericire este a fi gonit pentru Domnul. De ce? Pentru că prigonirea din partea răului se face pricină a stăruirii şi înaintării în bine. Înstrăinarea de rău (prin această gonire) devine prilej al alipirii de bine. Iar bine şi mai presus de orice bine este Domnul, spre Care aleargă (în sus) cel gonit.

Fericit cu adevărat este, deci, cel ce se foloseşte de vrăjmaş ca de un ajutor în înaintarea spre bine. Întrucât viaţa omenească stă în punctul de deosebire dintre bine şi rău, cel care cade din nădejdea cea bună şi desăvârşită ajunge în prăpastie, câtă vreme cel ce s-a depărtat de rău şi s-a înstrăinat de stricăciune se întăreşte în dreptate şi nestricăciune. Deci gonirea (prigonirea) de către tirani este dureroasă simţurilor după chipul ei văzut, însă sfârşitul celor ce li se întâmplă aceasta întrece orice fericire. Aceasta şi pentru că Domnul , Care cunoaşte slăbiciunea firii, vesteşte de mai înainte care este sfârşitul luptei, ca, prin nădejdea Împărăţiei, să învingă cu uşurinţă simţirea trecătoare a durerilor. El nu mai priveşte la cele ce a părăsit, ci la cele ce le săvârşeşte. Nu mai întoarce ochiul spre dulceaţa din urmă, ci aleargă spre binele ce-i stă înainte. Nu se mai plânge de păgubirea de cele pământeşti, ci se veseleşte de câştigarea celor cereşti. De aceea primeşte orice fel de chin ca pe un mijloc şi ca pe un ajutor spre dobândirea bucuriei ce-i stă înainte: focul este un mijloc de curăţare a materiei; sabia, despărţitoare a alipirii minţii de cele materiale şi trupeşti; şi orice născocire de chinuri şi dureri o primeşte cu bucurie, ca pe un leac potrivit pentru veninul rău pricinuit de plăcere. Precum cei cu stomacul încărcat şi plin de venin sorb cu hotărâre băutura amară, ca prin ea să depărteze pricina bolii, aşa primeşte băutura durerilor, care stinge efectul rău al plăcerii, cel ce e gonit de vrăjmaş şi aleargă spre Dumnezeu. CINE NU SUFERĂ NU SE POATE BUCURA.

Prin păcat a intrat moartea, deci numai prin ceea ce îi este contrar va fi alungată. Aşadar, cei ce prigonesc pe alţii pentru mărturisirea credinţei în Dumnezeu şi născocesc chinurile greu de răbdat aduc doctorie sufletelor prin dureri, tămăduind boala plăcerii prin prilejuri de durere. Astfel, Pavel primeşte crucea, Iacov - sabia, Ştefan - pietrele, Sfântul Petru - răstignirea cu capul în jos. Mai târziu s-au dezlănţuit asupra tuturor luptătorilor credinţei chinurile de multe feluri ca să nu mai rămână nici o urmă de plăcere întipărită în fire. Pentru că simţirea aceasta dureroasă şi aspră şterge toate întipăriturile plăcerii.

FERICIREA A 9 A

Fericiţi cei prigoniţi DIN PRICINA MEA.

Aceasta s-a spus aşa, ca noi să primim şi celălalt înţeles, ca şi cum sănătăţii i s-ar da cuvântul şi aceasta ar zice: Fericiţi cei care, din pricina mea, se eliberează de boală, căci înstrăinarea de cele supărătoare dăruieşte moştenirea mea celor care erau bolnavi. Să înţelegem acest cuvânt ca şi cum Viaţa ne-ar fi făgăduit această fericire: Fericiţi sunt cei prigoniţi de moarte pentru Mine. Sau ca şi cum Lumina ar fi zis: Fericiţi sunt cei prigoniţi de întuneric pentru Mine. La fel şi dreptatea, sfinţenia, nestricăciunea, bunătatea şi tot ce se cugetă şi se numeşte bun. Să socoteşti ca Însuşi Domnul acestora îţi spune: Fericit cel alungat de tot ce se opune acestor bunătăţi, de stricăciune, de lăcomie, de toate cele ce se deosebesc de cuvintele, de lucrurile, de gândurile dreptăţii. A ajunge în afara relelor înseamnă a se aşeza înăuntrul celor bune. Cel ce s-a despărţit de păcat a câştigat starea de cinste a libertăţii. Iar chipul cel mai înalt al libertăţii este stăpânirea de sine.

Demnitatea Împărăţiei nu are deasupra ei nici o altă stăpânire mai înaltă, ci îi este proprie stăpânirea de sine şi neatârnarea. Deci, dacă cel străin de păcat este stăpân pe sine, iar Împărăţia este de sine stăpânitoare şi nestăpânită de nimic, înseamnă că este fericit cel gonit de rău, întrucât gonirea din partea răului îi aduce cinstea împărătească. Să nu ne întristăm, fraţilor, când suntem alungaţi din bunurile pământeşti. Căci cel ce se strămută din acestea se aşază în Împărăţia cerurilor. '' Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii'' (Evr. 12, 11) Floarea fructelor aşteptate este acum întristarea. Să primim, deci, de dragul fructului, şi floarea. Să fim goniţi, ca să alergăm, iar alergând, să nu alergăm în zadar, ci să ne fie alergarea spre cununa chemării noastre de sus. Domnul Însuşi este Conducătorul luptei şi cununa celor ce biruiesc. El este Cel ce-ţi trezeşte dorirea mărgăritarului celui bun şi Cel ce Se dă ţie, celui ce neguţătoreşti bine, ca mărgăritar cumpărat.

Pentru a-L câştiga, să schimbăm, ca la târg, cele ce avem pentru cele ce nu le avem. Să nu ne întristăm, deci, că suntem prigoniţi, ci mai degrabă să ne veselim că prin alungarea de la cele de preţ ale pământului alergăm spre binele ceresc.