Așa cum un zid oprește vederea a ceea ce se află dincolo de el, tot așa păcatul închide orizontul vederii lui Dumnezeu.
Păcatul lui Adam este „peretele cel din mijloc al vrajbei” („Slava
Învierii”, Glas I), iar voia păcătoasă a omului este „zid de aramă”
între om și Dumnezeu. Așa cum un zid oprește vederea a ceea ce se află
dincolo de el, tot așa păcatul închide orizontul vederii lui Dumnezeu,
ne închide în noi înșine ca un zid, ne face tot mai neasemănători cu
Dumnezeu și de aceea ne simțim tot mai departe de El, Care ne este așa
de aproape.
Numai curățirea de păcat surpă zidul despărțitor. Pe măsură ce omul
sporește în lucrarea de despătimire și în săvârșirea poruncilor,
neasemănarea dispare, distanța se micșorează și prezența lui Dumnezeu se
face tot mai evidentă, tot mai luminoasă. De aceea și simțirea
prezenţei lui Dumnezeu nu este ceva static, nu este pretutindeni și
pentru toți la fel, ci fiecare se află față de Dumnezeu la altă
distanţă, la o distanţă proprie, potrivit cu stadiul duhovnicesc la care
se află.
(Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 106-107)
doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/datorita-pacatului-nu-l-mai-putem-vedea-pe-dumnezeu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu