Când lupta se desfăşoară doar în planul lumii şi al
patimilor, oamenii se istovesc şi îmbătrânesc foarte repede. În schimb,
atunci când suferinţele vin de la lupta împotriva patimilor în Duhul lui
Hristos, oamenii renasc.
Nu poţi iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este
a iubi până în sfârşit. Hristos atâta a iubit, încât S-a dat unei morţi
cumplite. Tot astfel şi sfinţii. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest
preţ. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferinţe cât se poate de
adânci şi de vii.
A urma lui Hristos urcând pe Golgota. Acest urcuş nu
este altceva decât lupta ce a dus-o Hristos în dragostea Sa pentru
lumea întreagă. Când lupta se desfăşoară doar în planul lumii şi al
patimilor, oamenii se istovesc şi îmbătrânesc foarte repede. În schimb,
atunci când suferinţele vin de la lupta împotriva patimilor în Duhul lui
Hristos, oamenii renasc.
Nu este nimic mai dureros decât a avea dragostea lui Hristos în această lume. Este o luptă de dimensiuni cosmice.
Cum să ne îndreptăm către Dumnezeu? Atunci când
tindem încordat către acest singur ţel, tot restul devine izvor de
suferinţă, de dureri. Ci purtăm această cruce în tăcere.
Iată paradoxul vieţii creştine: alegând suferinţa
lui Hristos pentru lume, avem simţământul de a fi mai aproape de El şi
de viaţa vecinică.
(Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 23)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu