Omul fără Duhul Sfânt are închipuiri, visează, se umflă în pene, se
aprinde, se sălbăticește, devine independent și se autoîndumnezeiește.
Trăiește un război, un martiriu, o vânătoare, o furtună și o catastrofă.
Fără Dumnezeu, oamenii sunt capabili de orice, sunt periculoși, sunt
atrași spre cugete de mândrie și se întunecă în mod înfricoșător.
Omul mic, stricăcios și pământesc, în lupta sa personală și
responsabilă pentru dobândirea sfințeniei, se înduhovnicește și intră în
tainele necunoscute ale Duhului. Duhul Sfânt pe care l-a primit la
început omul prin dumnezeieștile taine ale botezului și mirungerii îl
redobândește prin viața lui sfântă, sfințirea și sfințenia. Duhul Sfânt
ne călăuzește în siguranță la deplina și la neînșelata cunoaștere a lui
Dumnezeu. Numai așa poate în realitate omul să cunoască cu adevărat pe
Dumnezeu. Prin Dumnezeu îl cunoaștem pe Dumnezeu. Cu duhul lumii care a
pus stăpânire pe intelectuali, pe materialiști și pe ateiști este cu
neputință să cunoască cineva pe Dumnezeu. În Duhul Sfânt Apostolii la
Cincizecime L-au cunoscut pe Hristos și L-au iubit nemăsurat și au
devenit de nezdruncinat și neînfricați, până la a-și vărsa sângele
pentru El. Prin luminarea Duhului Sfânt, Sfinții Părinți au tâlcuit în
mod desăvârșit Sfânta Scriptură. Numai prin luminarea Preasfântului Duh,
frații mei, putem să-L cunoaștem bine pe Dumnezeul nostru și pe noi
înșine. Prin urmare, prin cunoașterea lui Dumnezeu ne îndreptăm spre
autocunoaștere. Duhul Sfânt îi călăuzește pe toți sfinții din ziua
Cincizecimii până la sfârșitul veacurilor. Prin lucrarea și harul
Duhului Sfânt ne unim cu toți sfinții și cu întreaga Biserică. Cu cât ne
smerim mai mult cu atât îl simțim mai mult. Duhul smereniei, al
străpungerii, al iubirii, îl dăruiește Duhul Sfânt credincioșilor.
Aceasta este ceva foarte important, sfânt și frumos.
Dimpotrivă, oamenii care se numesc pe ei înșiși duhovnicești, dar nu
cunosc pe Duhul Sfânt sunt goi, supărați, neliniștiți, înfricoșați,
dezbinați în ei înșiși, tulburați, nervoși, nesatisfăcuți, neîmpliniți,
nesățioși. Omul fără Duhul Sfânt are închipuiri, visează, se umflă în
pene, se aprinde, se sălbăticește, devine independent și se
autoîndumnezeiește. Trăiește un război, un martiriu, o vânătoare, o
furtună și o catastrofă. Fără Dumnezeu, oamenii sunt capabili de orice,
sunt periculoși, sunt atrași spre cugete de mândrie și se întunecă în
mod înfricoșător. Tatăl mândriei este diavolul. Astfel fiecare cuget
mândru, cuvânt și faptă, îl îndrăcește pe nenorocitul om. Mândria
stăpânește mintea omenească și o robește. Fără Dumnezeu omul se strică
și se distruge. Din om fără Dumnezeu devine urâtor de om. Nebunie
consideră Psalmistul necredința în Dumnezeu. Fără Dumnezeu toate sunt
întunecate și fără bucurie. Întunecarea minții are drept consecință
împietrirea inimii. Inima care nu Îl are pe Dumnezeu este o inimă de
piatră. Nu are sentimente sănătoase și este insensibilă.
(Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)
traducere şi adaptare: Laura Enache
sursa: Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011
doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/fara-dumnezeu-toate-sunt-intunecate-fara-bucurie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu