„N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă.”
Ce mângâiere pentru păcătoşi! Însă ei trebuie să se lase de păcate şi
să lucreze numai binele; ba şi făcând binele, să se socoată pe sine
drept păcătoşi şi nu numai cu limba, ci şi cu inima. Nu păcătui, dar
pocăieşte-te ca un adevărat păcătos şi strigă către Domnul ca să te
miluiască. De vei avea această stare sufletească, înseamnă că stai întru
adevăr; îndată ce ţi se va sui la cap dreptatea şi vei începe
să te socoţi fără de păcat, să ştii că te abaţi de la calea dreaptă şi
te duci la cei cărora nu este mântuire. Cum poate fi împăcată
viaţa dreaptă cu simţământul păcătoşeniei? Asta întreabă numai
cărturarii, care scriu, însă nu făptuiesc; pentru cel ce merge pe calea
făptuitoare, lucrurile sunt atât de limpezi, că nici nu e în stare să
priceapă cum ar putea să fie altfel.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 187-188)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu