Cine poate să explice fie şi în ceea ce îl priveşte cum se încheagă în
inimă convingerile credinţei? Cel mai bine ne lămureşte Sfântul Apostol,
numind credinţa „dar al lui Dumnezeu”.
Calea credinţei este o cale tainică, ascunsă. Cine poate să explice fie
şi în ceea ce îl priveşte cum se încheagă în inimă convingerile
credinţei? Cel mai bine ne lămureşte Sfântul Apostol, numind credinţa
„dar al lui Dumnezeu”.
Credinţa este, cu adevărat, un dar al lui Dumnezeu, însă necredincioşii
sunt fără de răspuns, fiindcă ei înşişi sunt vinovaţi că nu primesc
acest dar. Acolo unde nu are cine să primească darul, el nu se dă, căci
asta ar însemna risipirea lui în zadar. Cum devine sufletul capabil să
primească darul credinţei, e greu de spus. La sutaş vedem o mare
smerenie, în pofida faptului că avea putere lumească, virtuţi şi minte
ageră. Oare nu smerenia atrage marea milă a lui Dumnezeu care dăruieşte
credinţa? Nu e deloc de mirare. Oricum, toată lumea ştie că
necredincioşii sunt totdeauna trufaşi, iar credinţa cere în primul rând
ca mintea să se plece sub jugul său.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 198)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu