Făgăduinţa „mâine mă voi schimba” astupă gura conştiinţei.
Astfel se scurge „mâine” după „mâine”, iar conştiinţa oboseşte să repete
întruna acelaşi lucru şi, în cele din urmă, tace. Începe să apară
gândul: „Se poate şi aşa”.
„Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu”. Asta
înseamnă că cine vrea să se mântuiască, dar se uită cu părere de rău la
lucrurile pe care trebuie să le lepede în acest scop, acela nu se
mântuieşte, nu merge, nu se îndreaptă către împărăţia lui Dumnezeu.
Trebuie s-o rupem o dată pentru totdeauna cu tot ce poate împiedica
lucrarea mântuirii. Cei ce vor să se mântuiască văd şi singuri asta, dar
amână mereu despărţirea de anumite deprinderi pătimaşe. A rupe dintr-o
dată cu toate aceste obişnuinţe li se pare o jertfă prea mare. Vor să se
lase de ele „puţin câte puţin”, ca să nici nu bată la ochi, şi ies mai
întotdeauna în pierdere. Se apucă de fapte mântuitoare, dar simţirile
inimii rămân aceleaşi ca mai înainte. La început, nepotrivirea aceasta e
foarte izbitoare. Însă făgăduinţa „mâine mă voi schimba” astupă gura conştiinţei. Astfel
se scurge „mâine” după „mâine”, iar conştiinţa oboseşte să repete
întruna acelaşi lucru şi, în cele din urmă, tace. Începe să apară
gândul: „Se poate şi aşa”. Acest gând devine din ce în
ce mai puternic, iar apoi se încetăţeneşte pentru totdeauna, şi omul
devine cucernic pe din afară, însă neîndreptat pe dinăuntru: un mormânt
văruit în ochii Domnului. Ceea ce e mai dureros este că aceşti
oameni se îndreaptă la fel de greu, dacă nu chiar mai greu, decât cei
împietriţi în păcate vădite... Iar ei cred că nu săvârşesc nimic rău.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 220-221)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu