Binecuvântaţi sunt acei pescari pe care Mântuitorul i-a ales dintre
atât de mulţi învăţaţi ai Legii şi scriitori, dintre atât de mulţi
înţelepţi din lume, pentru lucrarea predicării şi pentru harul
apostoliei! Vrednic de Domnul nostru, într-adevăr, şi potrivită
învăţăturii Sale a fost acea alegere, ca în predicarea numelui Său cu
atât mai mare să fie lauda ca cei smeriţi şi de vârstă mică Să-i predice
cuvântul.
Matei 4,18
(Mt. 4, 18) Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi
fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care
aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
Unii poate s-au întrebat: La chemarea Domnului, ce sau cât de mult au
lăsat în urmă aceşti doi pescari care abia dacă aveau ceva? La aceasta,
iubitul meu, trebuie să luăm în calcul mai degrabă intenţia cuiva, decât
observarea averii sale. Acea persoană care a lăsat în urmă foarte mult,
este cea care nu păstrează nimic pentru el, cea care, cu toate că are
puţin, renunţă la tot. Noi tindem să ne ataşăm de acele lucruri
personale şi de acele lucruri pe care abia le deţinem, purtând o mare
atenţie asupra lor. Aşadar, Petru şi Andrei au lăsat foarte mult în urmă
când au renunțat la lăcomia şi la dorinţa de a le deţine. Lasă mult în
urmă acea persoană care renunţă la lucrurile obţinute râvnite foarte
mult. Aşadar acei săraci care l-au urmat pe Iisus au lăsat în urmă atât
cât alţi săraci nu l-au urmat, dar erau capabili să o dorească. Deci
atunci când remarci că cineva a lăsat mult în urmă, nu trebuie să-ţi
spui însuţi: vreau să fac acelaşi lucru şi să imit pe cei care
dispreţuiesc această lume, dar îmi pare foarte rău că nu am nimic ce să
las în urmă. Veți lăsa mult în urmă, fraţii mei, dacă renunțați la
dorinţele pământeşti. Aspectele pământeşti, oricât de mici pot fi, sunt
suficiente pentru Domnul, din moment ce El se uită la inimă şi nu la
lucrurile materiale. Nici nu judecă după cât de mult este sacrificat, ci
după cât de mult am dorit să facem aceasta. Pentru că, dacă judecăm
după bunurile exterioare, sfinţii pescari au negociat în mrejele şi în
corăbiile lor pentru viaţa veşnică a îngerilor.
(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelie 5, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)
Matei 4,19
(Mt. 4, 19) Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
Şi au lăsat mrejele şi l-au urmat(Matei 4, 20). În plus, Ioan
(Evanghelistul) spune că au fost chemaţi în mod diferit (Evanghelia după
Ioan relatează chemarea primului apostol într-un fel diferit (Ioan 1,
35-40). Sfântul Ioan Gură de Aur îmbină cele două chemări, acceptând,
din două chemări distincte, pe prima, care este descrisă în Ioan). Prin
aceasta, se evidenţiază faptul că este o a doua chemare. Se poate
conchide aceasta din nenumărate dovezi. Pentru că s-a spus că au venit
la El când Ioan nu a fost aruncat încă în temniţă (Ioan 3, 24);
dar aici se spune după ce a fost închis în temniţă. Şi acolo Andrei îl
cheamă pe Petru, dar aici Iisus îi cheamă pe amândoi. Pe de o parte,
Ioan (Evanghelistul) spune: Iisus l-a văzut pe Simon venind şi i-a spus: Tu eşti Simon, Fiul lui Iona şi te vei numi Chefa, care se numeşte Petru (Ioan 1, 42). Pe de altă parte, Matei spune că el deja avea acel nume, pentru că spune: „văzându-l pe Simon, care se numea Petru…
În alt loc, Andrei este văzut venind în casa Lui şi aude multe lucruri.
Dar aici, auzind doar o scurtă chemare, ambii L-au urmat imediat. Când
mai devreme au văzut că Ioan era în temniţă şi că Iisus se retrăsese (în
pustie), nu era nefiresc să se întoarcă la corăbiile lor să pescuiască,
după ce L-au urmat la început şi mai târziu L-au lăsat singur să
pescuiască. Prin urmare, observi că Iisus îi găseşte pescuind. Dar nici
El nu a opus rezistenţă la început când ei au dorit să se retragă de la
El, nici după ce se retrag nu îi lasă să plece cu totul. El s-a dat la o
parte când ei s-au retras de la El şi a venit din nou ca să-I câştige
înapoi. Aceasta, la urma urmelor, este exact ceea ce înseamnă pescuitul.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 14, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)
(Mt. 4, 19) Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
Aici au demonstrat că erau cu adevărat fii ai lui Avraam pentru că,
printr-un exemplu similar, L-au urmărit pe Mântuitorul la auzul glasului
lui Dumnezeu. Căci ei au renunţat imediat la nădejdea în lucrurile
materiale ca să poată căuta cununa veşnică. Ei au lăsat în urmă pe tatăl
lor pământesc pentru a putea avea un Tată ceresc şi, aşadar, nu au fost
aleşi pe nedrept. Deci, Domnul a ales pescari care, printr-un bun
exerciţiu al comerţului cu peşti, au fost preschimbaţi din pământeşti în
pescari duhovniceşti, pentru a putea prinde umanitatea spre mântuire,
precum peştii din adâncurile mărilor pierdute, aşa cum se adevereşte
ceea ce le-a spus Mântuitorul: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
Este acelaşi lucru pe care l-a promis prin Ieremia profetul: „Iată, voi
trimite mulţime de pescari şi îi vor pescui; şi apoi voi trimite
mulţime de vânători şi îi vor vâna” (Ieremia 16, 16). Deci, vedem că
apostolii nu sunt chemaţi doar ca pescari, ci şi ca vânători: pescari,
pentru că în mrejele predicării evangheliei îi prind pe toţi
credincioşii care sunt ca peştii în lume; vânători, pentru că ei îi
prind pentru mântuire prin vânătoare duhovnicească pe acei care rătăcesc
în lume precum în pădurile rătăcirii şi trăiesc ca animalele sălbatice.
(Cromațius, Tratat la Matei 16, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)
(Mt. 4, 19) Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
„Şi le-a spus: Veniţi, urmaţi-Mă, şi vă voi face pescari de oameni”.
Aceasta înseamnă că vă voi face învăţători. Adică, cu ajutorul mrejei
Cuvântului lui Dumnezeu, să prindeţi oameni din această lume amăgitoare
(simbolismul mare-lume este de o utilizare generală şi frecventă în
exegeza scripturistică antică), o lume oscilantă şi frenetică,
instabilă, înşelătoare şi mereu periculoasă, niciodată sigură pentru
nimeni, unde oamenii nu merg, ci sunt purtaţi înainte, parcă împotriva
dorinţei lor.
Mânia diavolului s-a folosit în mod viclean de instabilitatea dorinţei
puternice a lumii. I-a minţit că dorinţa lor va fi îndeplinită. S-a
bucurat să-I îndemne la fapte păcătoase, astfel ca ei să se mănânce unii
pe alţii, aşa cum peştii mari îi mănâncă pe cei mai neputincioşi, ca nu
cumva să fie luaţi din apă și să trăiască pe pământul fertil și rodnic
al trupului lui Hristos. Altfel, făcându-se membre ale trupului lui
Hristos, ei ar fi trăit pe pământ rodnic, pe cel mai dulce şi liniştit
pământ, unde nu este nici furtună care să provoace distrugeri, exceptând
poate încercarea credinţei şi înmulţirea răbdării lor. În acel Trup,
oamenii trăiesc în siguranţă, nefiind constrânşi. Ei nu se mănâncă unul
pe altul, ci se susţin, se sprijină fiecare în parte.
Iată, nu vă dau o nouă evanghelie. Nu este ca altă mreajă, țesută cu
numeroase povestiri agitate încoace şi încolo precum valuri ale unor
opinii variate şi parabole indispensabile, virtuţi admirabile şi
învăţături diverse şi legată prin ameninţări şi promisiuni de fericire.
Nu este făcută din legături rigide sau evidenţiate de preziceri sau
cunoașterea unei gândiri oculte sau din mărturisiri ale demonilor şi
învieri ale morţilor pentru a-i ţine pe oamenii raţionali captivi şi
pentru a-i preveni să iasă afară, prin orice mijloace.
(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 8, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu