Trebuie doar să fii gata a te arăta pământ bun şi vei fi semănat
neîncetat; iar Dumnezeu va face să crească ceea ce este semănat. Dar cum
să mă arăt pământ bun?
„Ieşit-a semănătorul să semene”. De când a ieşit Acest
Semănător să semene, El nu încetează a semăna. La început a semănat El
însuşi, apoi prin Apostoli, iar în cele din urmă, prin dumnezeieştile
Scripturi şi prin dascălii cei de Dumnezeu înţelepţiţi, şi până acum se
seamănă pretutindeni cuvântul adevărului dumnezeiesc. Trebuie doar să fii gata a te arăta pământ bun şi vei fi semănat neîncetat; iar Dumnezeu va face să crească ceea ce este semănat. Dar cum să mă arăt pământ bun? Poţi
să faci asta prin luarea aminte la cuvântul lui Dumnezeu, prin
cugetarea la el, prin dragostea faţă de el şi fiind totdeauna gata a
săvârşi ceea ce afli din el. De ai această stare sufletească,
nici un cuvânt nu va trece pe lângă suflet, ci fiecare va intra
înlăuntru. Împreunându-se acolo cu stihiile sufletului ce îi sunt
înrudite, el va prinde rădăcini şi va odrăsli. Hrănindu-se apoi de sus
cu cercetările duhovniceşti, iar de jos cu dorinţele bune şi cu
ostenelile, se va face pom, va înflori şi va da roadă. Dumnezeu însuşi a
pus această rânduială în jurul nostru şi, ca atare, nu putem decât să
ne mirăm de nerodirea noastră. Şi totul vine din neluare aminte şi
nepăsare.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 150)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu