Mincinosul prezintă un chip neadevărat al realităţii, ca să pună pe
cineva în situaţia de a nu lucra potrivit cu ea şi deci de a se păgubi.
Dar uneori cineva trebuie cruţat de a afla realitatea în toată grozăvia
ei, pentru a-l pregăti pe încetul pentru ea.
Mincinosul făţarnic dat pe faţă spune uneori: mi-am prilejuit, prin
minciună, pierderea sufletului meu, pentru a scăpa pe alţii. Deci el
socoteşte chiar pierderea sufletului său ca o faptă de dreptate. E aici o
dublă făţărnicie. Scărarul cunoaşte şi în cazul minciunii tot felul de
situaţii. El condamnă în modul cel mai aspru numai faţărnicia care
urmăreşte răul altuia.
Într-un fel acest om e curat de duhul minciunii, fiindcă o foloseşte pentru nevoia reală de a scăpa pe cineva.
Cel ce minte se ţine cu sufletul despărţit de cel faţă de care minte.
Nu-şi dă sufletul aceluia. Numai cel ce spune adevărul se predă pe sine
celuilalt.
(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, p. 44)
doxologia.ro/notele-parintelui-staniloae/mincinosul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu