Cuviosul Pimen spune că pocăinţa este părăsirea păcatului. Sfântul Ioan
Gură de Aur crede şi el că pocăinţa este topirea păcatului. Sfântul
Vasile cel Mare spune că se pocăieşte cel care împlineşte cuvântul
psalmistului: „Nedreptatea o urăsc şi o dispreţuiesc, iar legea Ta o
iubesc”. Iată trei răspunsuri la această întrebare.
Nu se poate pocăi cineva care nu părăseşte păcatul şi care nu îl
nimiceşte. Cele două înfăţişări ale pocăinţei sunt deci părăsirea
păcatului şi împlinirea binelui: „Fereşte-te de rău şi fă binele”. Cel
care lasă păcatul ajunge doar la măsura mortului, căci acesta nu mai
face nici un păcat, dar nu la măsura omului viu. Aceasta se înţelege cel
mai bine din cuvintele Sfântului Vasile cel Mare amintite mai sus. Când
îi îndemna pe oameni la pocăinţă, Sfântul Ioan Botezătorul le spunea:
„Faceţi roade vrednice de pocăinţă”. Ce înseamnă asta? Că pocăinţa
trebuie arătată celuilalt, nefiind un lucru secret, ci care se manifestă
nu doar prin părăsirea păcatului, ci şi prin împlinirea virtuţii. Când
te sileşti să faci tot binele pe care îl poţi face, eşti pe calea
pocăinţei. Prin bine nimicim răul.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 108)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu