Există clipe când suntem mai „evlavioși” ca de obicei și, mânați de
acea „evlavie”, spunem: „Dumnezeu îmi pune la încercare răbdarea,
credința, smerenia”. Aflăm o grămadă de moduri pentru a schimba judecata
lui Dumnezeu împotriva noastră în lauda noastră. Suntem atât de
răbdători, încât Îl putem suporta chiar și pe Dumnezeu.
Atunci când cugetăm la absența lui Dumnezeu, nu merită să ne întrebăm
pe noi înșine: Cine este vinovat pentru aceasta? Noi, totdeauna Îi
atribuim vinovăția lui Dumnezeu, totdeauna Îl acuzăm pe El, fie direct,
fie înaintea oamenilor, că este absent, că niciodată nu este prezent
atunci când avem nevoie de El, că niciodată nu răspunde ori de câte ori
scăpăm la El.
Există clipe când suntem mai „evlavioși” ca de obicei și, mânați de
acea „evlavie”, spunem: „Dumnezeu îmi pune la încercare răbdarea,
credința, smerenia”. Aflăm o grămadă de moduri pentru a schimba judecata
lui Dumnezeu împotriva noastră în lauda noastră. Suntem atât de răbdători, încât Îl putem suporta chiar și pe Dumnezeu. Când
mergem să ne rugăm, totdeauna vrem CEVA de la El și niciodată pe EL.
Aceasta se poate numi legătură? Ne purtăm în felul acesta cu prietenii
noștri? Țintim mai ales la acela care ne poate da prietenia sau îl iubim
pe prieten? Se întâmplă același lucru în legăturile noastre cu
Dumnezeu?
Să cugetăm puțin la rugăciunile noastre, la ale voastre și la ale mele.
Gândiți-vă la căldura, la profunzimea și la intensitatea pe care le are
rugăciunea voastră când se face pentru cineva pe care-l iubiți sau
pentru ceva care are mare importanță pentru viața voastră. Atunci inima
voastră este deschisă, tot lăuntrul vostru este pironit la rugăciune. Nu cumva aceasta înseamnă că Dumnezeu are vreo oarecare însemnătate pentru voi? NU, nicidecum! Ci, în mod simplu, vă preocupă numai subiectul rugăciunii voastre.
Când faceți rugăciune plină de însuflețire, profundă și intensă, care
se referă la persoana iubită sau la situația care vă mâhnește, apoi vă
întoarceți la următoarea cerere, care nu vă preocupă, și dispoziția
voastră dintr-odată îngheață, ce s-a schimbat? Oare a „înghețat”
Dumnezeu? Sau s-a „îndepărtat”? Cu siguranță nu! Ci aceasta înseamnă că
toată înflăcărarea, toată intensitatea rugăciunii voastre nu s-a născut
din prezența lui Dumnezeu, nici din credința voastră în El, din
dragostea tare pentru El și din simțirea prezenței Sale, ci s-a născut
numai și numai din neliniștea voastră pentru acea persoană sau pentru
acea situație, iar nu pentru Dumnezeu. Așadar de ce ne surprinde faptul
că această absență a lui Dumnezeu ne afectează? Pentru că noi suntem cei
care absentăm, noi devenim reci, de vreme ce nu ne mai interesează
Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu nu are atâta însemnătate pentru noi.
Există, de asemenea, și alte cazuri în care Dumnezeu este „absent”.
Atâta vreme cât noi suntem adevărați, adică suntem cu adevărat noi
înșine, Dumnezeu se poate să fie prezent și să facă ceva pentru noi, dar
din moment ce ne străduim să devenim ceea ce în esență nu suntem,
atunci nu ne rămâne nimic de spus, nici nu avem ceva al nostru. Ci devenim o personalitate ireală, o prezență nesinceră, iar de această prezență nu se poate apropia Dumnezeu.
Ca să ne putem ruga trebuie să trăim în starea care este definită ca
Împărăție a lui Dumnezeu. Trebuie să recunoaștem că El este Dumnezeu,
Împăratul, și trebuie să ne predăm Lui. Cel puțin trebuie să ne
interesăm care este voia Lui, cu toate că nu suntem în stare s-o
împlinim. Iar dacă nu suntem destoinici pentru aceasta, dacă ne
comportăm cu Dumnezeu ca acel bogat tânăr, care nu a putut să-L urmeze
pe Hristos pentru că era foarte bogat, atunci cum Îl vom întâlni?
Adeseori, faptul că am dori să dobândim prin rugăciune, printr-o
profundă legătură cu Dumnezeu, pe care atât de mult o dorim, nu este
decât o simplă dorință de fericire și nimic altceva. Nu suntem pregătiți
să le vindem pe toate pe care le avem, ca să cumpărăm mărgăritarul de
mult preț. Așadar cum este cu putință să dobândim acest mărgăritar de mult preț? Este El așteptarea noastră?
În cele din urmă vrem ceva de la Hristos sau Îl vrem pe Însuși Hristos?
Sursa: marturieathonita.ro/in-cele-din-urma-vrem-ceva-de-la-hristos-sau-il-vrem-pe-insusi-hristos/
Mitropolitul Anthony Bloom
doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/cele-din-urma-vrem-ceva-de-la-hristos-il-vrem-pe-insusi-hristos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu