Cine a cunoscut neputința firii omenești, acela a făcut și experiența
puterii dumnezeiești și unul ca acesta, după ce cu ajutorul puterii lui
Dumnezeu pe unele le-a săvârșit, iar pe altele se străduiește să le
săvârșească, niciodată nu va defăima pe vreunul dintre oameni.

Că știe că precum lui i-a ajutat Dumnezeu, slobozindu-l de multe și
cumplite patimi, tot așa, puternic este ca tuturor să le ajute cândva,
mai ales celor ce se nevoiesc pentru El, deși prin judecățile ascunse
ale Sale, nu-i izbăvește pe toți dintr-odată de patimi, ci la timpul
potrivit, ca un doctor bun și iubitor de oameni, tămăduiește pe fiecare
din cei ce se sârguiesc.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Patru sute de cugetări creștine, Editura Credința Strămoșească, Iași, 1998, pp. 70-71)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu