De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi pe fratele să se culce, mâhnit fiind asupra lui, ci mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău (Matei 5, 24) şi, venind, adu-I lui Hristos, prin stăruitoare rugăciune, darul dragostei: conştiinţa curată.
De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi pe
fratele să se culce, mâhnit fiind asupra lui, ci mergi întâi şi
împacă-te cu fratele tău (Matei 5, 24) şi, venind, adu-I lui Hristos,
prin stăruitoare rugăciune, darul dragostei: conştiinţa curată.
Dacă cel ce are toate darurile Duhului, iar dragoste nu are, nimic nu
foloseşte, după cum grăieşte dumnezeiescul Apostol (I Corinteni 13, 3);
deci câtă sârguinţă suntem datori a arăta pentru dobândirea ei! Dacă
iubirea nu face rău aproapelui (Romani 13, 10), cel ce pizmuieşte pe
fratele şi se întristează pentru vieţuirea lui cea bună şi
batjocorindu-l, îi necinsteşte bunul nume sau caută a-i face rău, se
arată pe sine străin de dragoste, vinovat făcându-se osândei veşnice.
Dacă cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său,
grăieşte de rău legea şi judecă legea (Iacov 4, 11), iar legea lui
Hristos este dragostea, atunci clevetitorul cade din dragostea lui
Hristos, nefăcându-se părtaş de veşnica milă.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Patru sute de cugetări creștine, Editura Credința Strămoșească, Iași, 1998, pp. 52-53)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu