Domnul nostru Iisus Hristos spune că: „Cel ce vrea să vină după Mine să
se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, crucea fiind
efortul necesar de a te depăşi pe tine însuţi. Dacă ne angajăm în felul
acesta, e nădejde de reînviere. Dacă nu ne angajăm în felul acesta,
atunci ne-am întalnit, ne-am bucurat, ne ţinem minte.
Credeţi că această generaţie tânără va reînvia viaţa creştină de odinioară?
Dacă ar fi numai atât, să te aduni într-o sală, cred că da. Numai că să ştiţi că de la zis până la făcut e cale lungă.
Părintele Arsenie avea o vorbă: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”.
Şi mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, venea câteodată pe la mine şi
ziceam: „Mamă, numai dumneata singură ai venit?”. „Da, numa’ că o mai
zis unele şi altele dintre femeile de la noi că vin, da’ când să plecăm
n-o mai venit nici una”.
Zic: „Ştii cât e de departe de la zis până la făcut? Cât e de la noi
din sat până la mănăstire”. Aşa e şi cu chestiunea aceasta: ne întâlnim,
ne auzim, e frumos, însă e greu de împlinit.
Când se face cineva călugăr, i se spune că bun lucru a ales, numai de-l
va şi împlini. Că „lucrurile cele bune cu osteneală se câştigă şi cu
greutate se împlinesc”. Domnul nostru Iisus Hristos spune că: „Cel ce
vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi
urmeze Mie” (Matei 16, 24), crucea fiind efortul necesar de a te depăşi
pe tine însuţi. Dacă ne angajăm în felul acesta, e nădejde de reînviere.
Dacă nu ne angajăm în felul acesta, atunci ne-am întâlnit, ne-am
bucurat, ne ţinem minte. E frumos şi asta, dar nu-i destul.
(Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 121)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu