marți, 4 martie 2014

Când începem să înțelegem liniștirea sufletului?

Tot cel ce a aflat, în adevăr şi cu de-adinsul, adevărul acestor chipuri, în liniştire l-a aflat. 
Că vreme de doi ani şi mai bine, ochii lui se fac izvor de apă
iar după aceea intră el în pacea gândurilor
şi din pacea gândurilor intră în acea odihnă, despre care vorbeşte Sf. Pavel (Evr. 4, 3), precât îngăduie firea. 
Iară din paşnica odihnă, începe mintea să vadă tainele
Și atunci Duhul Sfânt îi descoperă minţii cele cereşti, 
şi Dumnezeu Se sălăşluieşte, într-însa, şi roadă a Duhului ridică în ea. 
Şi dintr-aceasta simte sufletul schimbarea pe care o va primi înlăuntrul său, în firea sa, cu înnoirea părţilor sale, dar simte numai nelămurit, ca într-o ghicitoare.
(Sfântul Isaac SirulCuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 77)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu