Dacă nu veţi ierta celorlalţi greşelile săvârşite împotriva voastră, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşelile voastre, a grăit Domnul. Cine nu iartă celorlalţi? Dreptul sau, mai bine zis, cel care se socoteşte drept. Unuia ca acestuia nu-i rămâne altceva de făcut decât să judece şi să rostească doar osânde, cerând pedepse pentru vinovaţi. Dar cel care se simte păcătos are treabă cu faptele celorlalţi? Nu i se va răsuci oare limba de va osândi pe altul şi-i va cere ispăşire, atunci când conştiinţa îl mustră neîncetat şi îl ameninţă cu dreapta judecată a lui Dumnezeu? Aşadar, nu e mai bine să păcătuim decât să facem pe drepţii?
Trebuie să te îngrijeşti în tot chipul de faptele dreptăţii; însă, oricât ai fi de drept, să ţii minte că eşti un rob netrebnic - şi asta fără să ai cugetul împărţit (adică înainte să stea gândul că eşti netrebnic, iar în spate să se ascundă simţământul că eşti drept), ci cu simţirea deplină a netrebniciei tale. Atunci când vei ajunge aici (şi aici trebuie să ajungi treptat, fiindcă nu este o stare care se dobândeşte dintr-o dată), oricât ar fi greşit împotriva ta fratele tău, nu-i vei cere socoteală, întrucât conştiinţa îţi va repeta: Şi mai mult meriţi, mai rău trebuia să-ţi facă, şi vei ierta; iar dacă vei ierta, însuţi te vei învrednici de iertare. Şi aşa toată viaţa: iertare pentru iertare, şi la judecată vei căpăta în schimb desăvârşita iertare.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 170)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu