Iată tragismul situaţiei. Orbul capătă vederea, iar fariseilor li se
întunecă mintea, ochii, de mânie asupra lui şi asupra lui Iisus. Un duh
rău îi ţine de inimă ca să nu recunoască pe Iisus şi să le lumineze şi
ochii sufletelor lor.
Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbirea răutăţii, care nu are leac, dar are pedeapsă.
Deci să urmărim desăvârşirea vederii orbului din naştere şi desăvârşirea orbirii sufleteşti a fariseilor.
Când a auzit Iisus că l-au gonit afară din sinagogă, aflându-l, i-a zis:“Crezi
tu în Fiul lui Dumnezeu?” Iar el a zis: “Cine este Acela, Doamne, ca să
cred Într-însul?” Şi i-a zis Iisus: “L-ai văzut pe El. Cel ce grăieşte
cu tine, Acela este”. Iar el a zis: “Cred, Doamne!” şi I s-a închinat
Lui.
Omul acesta, cu care avea Dumnezeu rostul să descopere lumii pe Fiul
Său, Creator al vieţii, dându-i din tină o pereche de ochi, s-a
învrednicit de la Dumnezeu, la rându-i, de descoperirea lui Iisus ca
Fiul lui Dumnezeu, prin însăşi dumnezeiască mărturisire.
De puţine ori S-a descoperit Iisus pe Sine ca Fiu al lui Dumnezeu. O
dată samarinencii, a doua oară acestui orb din naştere şi a treia oară
ucenicilor, înainte de slăvitele Sale Patimi.
Poate că aceasta a fost în lumea aceasta recunoaşterea lui Dumnezeu
către el, pentru că a purtat cu răbdare orbia fără vină şi pentru că L-a
mărturisit pe Iisus că este de la Dumnezeu înaintea tăgăduitorilor Săi,
că l-a învrednicit de o descoperire dumnezeiască.
Orb fiind şi a căpăta prin minune o pereche de ochi, e o mare bucurie a
vieţii, o ieşire fericită din întuneric, ieşirea la lumina veacului
acestuia. Pământean fiind şi a te hotărî să mărturiseşti pe Dumnezeu cu
orice preţ şi cu orice luare în derâdere, e o şi mai mare bucurie, care
te poate duce până la deschiderea ochilor duhovniceşti, ai credinţei, şi
să-L vezi pe Iisus, să ţi Se descopere Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel
care e cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacului.
A vedea pe Iisus e o fericire care nu se aseamănă cu nici o bucurie
pământească; iar aceasta se întâmplă din când în când şi din neam în
neam, ca să nu se stingă dintre oameni siguranţa existenţei lui
Dumnezeu.
Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea Lui este acelaşi lucru cu ieşirea
sufletului din întuneric în lumina dumnezeiască, ieşirea în lumina
veacului viitor. Iată o tămăduire deplină. Iată un misionar neînfricat
al lui Iisus.
(Rostul Incercarilor – Ierom. Arsenie Boca, Ed. Pelerinul – Iasi 2004)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu