De ce fel de fapte, de ce fel de lucrare avem noi nevoie?
Inainte de a raspunde, vreau sa spun ca de multe ori se intampla ca noi sa cadem intr-o stare de plictiseala, de delasare, de epuizare si de dezorientare si parca asteptam sa vina ceva asa, din afara sa ne aduca o solutie de eliberare, asteptam sa se intample ceva extraordinar, sa se petreaca un lucru spectaculos, insa de multe ori nu de acest lucru avem nevoie.
Noi multumim Lui Dumnezeu ca am primit cu totii de la El darul credintei, intr-un fel luminat, avem trebuinta sa-l lucram prin staruinta si rabdare, in chip neimprastiat faptele bune numite trupesti, caci acesta este inceputul calatoriei duhovnicesti. Nu de intamplari extraordinare avem nevoie, ci de o lucrare cuminte, echilibrata, statornica si sarguitoare, urmarind lucrarea faptelor bune trupesti, intr-un chip neimprastiat, cum spune Sfantul Petru Damaschinul,ca in lectiile de la scoala. El vorbeste in Filocalia 5 despre cele sapte fapte bune trupesti, lamurind in ce constau ele, insa o face in contextul vietuirii calugaresti, de linistire, impreuna cu unul sau doi vietuitori, aceasta fiind calea numita imparateasca, la mijloc, intre viata de obste si cea pustniceasca.
O sa incercam si noi sa le enumeram si sa spunem cate ceva si despre felul in care am putea sa le lucram noi, sa le adaptam la conditiile in care traim noi acum, la constiinta fiecaruia.Constiinta fiecaruia ii va spune ce sa faca. Cine doreste sincer sa-si inceapa lucrarea, nu se poate sa nu afle raspunsul in constiinta lui.
Cele sapte fapte bune “trupesti” [=care pot fi facute prin trupul nostru]
“Cea dintai fapta buna trupeasca este linistea, isihia, zice el, pentru cei ce duc viata calugareasca de linistire impreuna sau cu doi, inseamna ferirea de orice grija a vietii. Si Sfantul Vasile cel Mare spune undeva, ca asa cum ochiul, pana nu se concentreaza asupra unui lucru nu poate sa-l distinga, sa-l vada, tot asa si mintea, cat timp alearga dupa toate intamplarile si dupa toate grijile vietii, nu va putea sa-L vada pe Dumnezeu. Deci pentru cei ce traiesc in viata de linistire inseamna ferirea de orice grija a vietii. Dar cum putem noi sa implinim aceasta fapta buna a linistirii cand suntem supusi la atatea obligatii ale vietii, de care nu putem face abstractie, cand suntem inconjurati de atata zgomot, de atata stres, de atatea griji, agitatie si tulburare, ce putem sa facem noi?
Dumnezeu stie ce greutati avem de suportat. Noi trebuie sa incepem cu sinceritate sa facem ceea ce putem face, adica sa cautam sa ne rezervam anumite momente din zi pentru liniste, macar dimineata si seara, cand ne facem rugaciunile obisnuite, si daca mila lui Dumnezeu randuieste sa ne permitem si in mijlocul zilei, sa avem mare grija si in timpul zilei sa profitam de astfel de momente de liniste.
Apoi, sa ne simplificam viata cat putem mai mult ca sa evitam tot ce este de prisos, toate intalnirile, palavragelile fara rost, toate grijile prisositoare ca sa putem sa ne ocupam de lucrarea noastra, pentru ca altfel n-avem pe ce sa o intemeiem: ce zidim azi, darimam maine.
A doua fapta buna este postul cu masura, care pentru cei ce duc viata de linistire inseamna sa mananci o data pe zi si sa nu te saturi, si mancare de un fel, si din aceea pe care n-o pofteste sufletul in mod deosebit. Ce putem sa facem aici? Mai ales ca sunt oameni care au ocupatii ce-i solicita fizic mult, si daca suntem supusi la stres nici nu putem sa ne infranam prea mult. Fiecare sa inceapa de acolo de unde este. Cine nu tinea pana acum zilele de post, miercurea, vinerea, posturile, sa inceapa sa le tina. Cine le tinea, sa-si sporesca cu masura lucrarea lui, cerand sfatul si binecuvantarea duhovnicului, insa toti, indiferent de unde am porni si unde am fi, trebuie sa ne ferim ca de foc de doua lucruri: de mancarea peste masura si de felurimea mancarurilor. In alegerea hranei criteriul sa fie necesitatea si intarirea puterilor trupesti, sa nu fie placerea, desfatarea gustului, ci chiar sa renuntam la mancarurile care simtim ca ne ispitesc, care trezesc o voluptate in noi.
A treia fapta buna este privegherea cu masura, care pentru cei ce traiesc in linistire inseamna sa ai jumatate din noapte pentru somn si jumatate pentru psalmodie, cantare de psalmi si rugaciuni pentru suspine si lacrimi. Aici Parintii se refera la orarul bizantin, adica inseamna sase ore pentru somn, sase ore pentru psalmodie, pentru rugaciune. Ce putem face aici noi? Macar sa ne ferim de trandavie, de somnul peste masura si mai ales sa ne ferim de zabovirea in pat dupa ce ne-am trezit din somn, pentru ca slabeste puterile sufletesti si ravna pentru cele duhovnicesti. Si aici sa urmarim necesitatea; si prisosul este rau, si lipsa este vatamare, asa ca fiecare sa-si caute si sa gaseasca un echilibru.
A patra fapta buna este psalmodia sau rugaciunea trupeasca, prin psalmi si ingenuncheri, prin metanii, prin paraclise, canoane si scopul ei este ca trupul sa se osteneasca si sufletul sa se smereasca. Cum ajuta la smerenie rugaciunea aceasta zisa trupeasca? Ajuta la smerenie prin aceea ca, omul, staruind in rugaciunea aceasta pastreaza o legatura vie cu Dumnezeu si-si pastreaza constiinta faptului ca de la El primeste ajutorul si ca nu poate realiza nici o fapta buna fara El; este un semn al atarnarii omului de Dumnezeu si prin asta se pazeste de mandrie. Deci menirea rugaciunii trupesti este ostenirea trupului si smerirea sufletului.
A cincea fapta buna este rugaciunea duhovniceasca si probabil ca ostenind mai mult timp in rugaciunea care este trupeasca, care este mai mult cantitativa la inceput, omul se apropie de rugaciunea duhovniceasca, rugaciunea ferita de orice gand. In timpul acestei rugaciuni nu se afla in minte decat intelesul rugaciunii, nici un fel de gand strain de rugaciune, bun sau rau, deci mintea ramane tot timpul in cugetarea celor zise, si aici fiecare trebuie sa ceara sfatul duhovnicului lui cum sa-si adune mintea din imprastiere prin rugaciuni scurte spuse des, mai ales prin repetarea deasa a rugaciunii lui Iisus.
A sasea fapta buna trupeasca este citirea vietilor si a cuvintelor Parintilor Bisericii. Aici sa stiti ca noi, desi mai citim din cartile duhovnicesti, avem un foarte mare dusman. Sf. Petru Damaschinul zice: “Citirea vietii si a cuvintelor parintilor, nedandu-si auzul dogmelor straine“. Si aici sa stiti ca sufletele noastre sunt astazi foarte contaminate, mai contaminate decat ne dam noi seama. Ganditi-va bine: toate lucrurile cultivate de mijloacele de informare in masa au inceput sa fie nu numai straine, ba chiar potrivnice credintei; si aici omul trebuie sa-si ia masuri foarte serioase de aparare, daca vrea sa aiba un spor in lucrarea lui duhovniceasca; altfel, ceea ce zideste prin citirea cuvintelor si a vietilor parintilor, darima urmarind fara discernamant emisiunile de radio si tv.
Parintii se pazeau cu multa strictete in privinta asta, si aici nu este vorba de habotnicie. Imediat oamenii sar sa spuna ca esti marginit, ca esti inchis, ca esti rigorist, dar nu este asa. Ar trebui sa le raspundem cum raspunde Sf. Ignatie Briancianinov:
“Ma numesti marginit, rigorist, neluminat indeajuns, lasa-ma in marginirea mea, si-n celelalte neajunsuri ale mele. Voiesc mai bine sa fiu asa, sa par marginit si rigorist, decat, avand toate parutele calitati sa ma socotesc mai destept decat Biserica si sa-mi ingadui sa ma ridic mai presus de ea si sa o parasesc“.
Deci trebuie o foarte mare grija aici. Ganditi-va la ce spune psalmistul: “Fericit barbatul care n-a umblat in sfatul necredinciosilor“. Spuneti-mi: toate valorile cultivate in emisiunile de radio, tv, presa, si in marea majoritate a cartilor laice, nu sunt niste sfaturi ale necredinciosilor? Toate acele lucruri izvorasc din credinta sau din trairea unei vieti duhovnicesti? Sa stiti ca noi, citind o carte intram in comuniune cu autorul, cu toate simtirile si gandurile lui. Daca a avut ganduri si simtiri sfinte, hranite in el de harul dumnezeiesc, ni se transmit si noua. Daca a avut o viata ticaloasa, pacatoasa, simtiri pacatoase va pata si sufletul nostru. De aceea am spus ca trebuie foarte mare discernamant.
Zice psalmistul: “Fericit barbatul care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat, si pe scaunul hulitorilor n-a sezut si in legea Domnului este voia lui. La legea Lui va cugeta ziua si noaptea“. Si-atunci cu adevarat se-ntampla cum spune el in continuare: “Si va fi ca un pom rasadit langa izvoarele apelor, care roada lui va da la vremea sa; si frunza lui nu va cadea, si toate cate va face vor spori. Dar nu sunt asa necredinciosii, nu sunt asa! Ci ca praful ce-l spulbera vantul de pe fata pamantului. De aceea, nu se vor ridica necredinciosii la judecata, nici pacatosii in sfatul dreptilor. Ca stie Domnul calea dreptilor, iar calea necredinciosilor va pieri”.Va pieri, pentru ca este legata numai de viata de aici si de lumea de aici, care sunt trecatoare, pentru ca ei (necredinciosii) nu s-au legat de Dumnezeu.
Deci prin aceasta a sasea fapta buna se umple mintea de cuvintele Duhului Sfant, se curateste, se lumineaza. Si zice Sf. Petru Damaschinul: “Prin neincetata convorbire a mintii si a rugaciunii dobandeste omul cugete bune“, dar trebuie rabdare si staruinta. Rugaciunea si citirea duhovniceasca se ajuta intre ele se lumineaza una pe cealalta.
A saptea fapta buna este, zic Parintii, intrebarea celor experimentati, pentru ca nu cumva omul, marginindu-se la lectura sa inteleaga lucrurile dupa mintea lui, sa inteleaga unele in locul altora si sa rataceasca in lucrarea lui”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu