Cea mai mare răspândire a isihasmului și cea mai binefăcătoare influență a lui se datorează cuviosului ascet mai înainte în Sinai, cuviosul Grigorie (+1346), ucenicul contemplativului bătrânului Arsenie din Creta (+1346), adoratorul liniștii, învățător al mai multor ucenici care curgeau cu râvnă din întreg ținutul balcanic. Cuviosul Grigorie Sinaitul care era un trăitor al rugăciunii putea fi un vrednic învățător al subtilelor principii ale acestei înalte duhovnicii.
Secolul al 14-lea este secolul de vârf al misticismului atonit. Sfântul Athanasie, cel dintâi sfânt aghiorit care a fost Patriarh ecumenic, după o îndelungată și mare nevoință în Athos vizitează centrele monahale ale răsăritului, întemeiază o mănăstire pe muntele Ganos din Tracia de răsărit și urcă pe tronul Patriarhal. Patriarhatul său amintește de lucrarea Sfântului Ioan Gură de Aur. Marea personalitate bisericească a Sfântului Athanasie I era purtătoare a ideilor isihaste în mijlocul ucenicilor lui din lume. Sfințenia mult nevoitorului Athanasie a imprimat un nou duh în comunitățile creștine și a înmulțit și a creat sănătoase reforme. Rugăciunea lui Iisus a devenit câștigul tuturor. A zburat dincolo de pustie și mănăstiri pentru a se sălășlui în întreaga biserică. Sfântul Athanasie a fost sfetnic împăratului Andronic al II-lea Paleologul care în această epocă a înfăptuit un stat teocratic în cetatea lui, în forma lui cea mai frumoasă. În zilele lui Andronic va ocupa tronul patriarhal și Isaia, aghiorit și el.
O lucrare asemănătoare cu cea a Sfântului Athanasie va înfăptui și mitropolitul Filadelfiei, Teolipt (+1324/6) după ieșirea lui din Sfântul Munte. Numele lui este legat de cel al sfinților Nichifor și Palamas. Pe cel dintâi l-a avut învățător al sfintei liniști, iar pe cel de-al doilea ucenic strălucit. Ucenic al lui Theolipt este menționat și învățatul Matei, mitropolitul Efesului. A fost de asemenea duhovnicul mănăstirii Evloghia, care mai înainte vreme fusese a împărătesei Irina Paleologhina. Când se afla în Constantinopol nu a pregetat să mustre politica religioasă a lui Mihail al VIII-lea Paleologul. Pentru îndrăzneala sa este aruncat în închisoare și după întemnițarea lui a fost mai târziu întronizat Mitropolit al Filadelfiei. Întreaga lui lucrare a influențat pternic viața religioasă a epocii lui. Este considerat ca precursorul unui duh de renaștere în Bizanț, întemeiat pe tradiția Părinților Bisericii. Este și el un strălucit inițiator al introducerii duhului isihast în comunitățile de creștini din lume.
În aceeași epocă se liniștește în Athos încă un bătrân al marelui Palama, cuviosul Nicodim Isihastul (+1322), care l-a influențat profund în cei trei ani cât a ucenicit aproape de el. Nicodim a venit din muntele Auxentios, important și vechi centru monahal.
Dar cea mai mare răspândire a isihasmului și cea mai binefăcătoare influență a lui se datorează cuviosului ascet mai înainte în Sinai, cuviosul Grigorie (+1346), ucenicul contemplativului bătrânului Arsenie din Creta (+1346), adoratorul liniștii, învățător al mai multor ucenici care curgeau cu râvnă din întreg ținutul balcanic. Cuviosul Grigorie Sinaitul care era un trăitor al rugăciunii putea fi un vrednic învățător al subtilelor principii ale acestei înalte duhovnicii. Ucenicul lui care i-a fost biograf, Sfântul Calist scrie cum „aproape întreaga mulțime a monahilor o învăța și o lumina noaptea și ziua și pe toți care veneau la el îi familiariza cu râvnă cu liniștea curată și cu rugăciunea la Dumnezeu”. Cu o cunoștință profundă a tradiției și a mișcărilor adâncului sufletului își scrie textele pline de înțelesuri despre rugăciunea curată și despre neîncetata pomenire a lui Dumnezeu. Deplina lui dăruire lucrării rugăciunii și răspândirii ei nu îl lasă să se ocupe nici cu defăimătorii adevăratei lucrări a isihaștilor, adepții umaniști și raționaliști ai lui Varlaam. Această lucrare necesară a combaterii lor o lasă ucenicilor lui: Gherasim, Nicolae, Iosif și altora. Nicolae, împreună cu tovarășul lui de isihie, Isaia, a răbdat multe din partea latinilor. Alți ucenici vrednici ai cuviosului Grigorie sunt cuvioșii Marcu, trezvitorul de la Clazomenes, Iacob, episcopul sârbilor, Aaron, străvăzătorul, Moise, Clement din Bulgaria, Longhinos, Cornelios și Isaia. Ultimii trei sunt singurii pe care cuviosul Grigorie i-a aflat ocupându-se cu viața contemplativă, când a venit la Atos. Dobândiseră și aceștia destui ucenici pe care îi inițiase în tainele sfintei isihii.
Cel mai bun ucenic și biograf al Sfântului Grigorie este sfântul Calist I (+1363) care a strălucit Tronul Patriarhal ecumenic pentru doisprezece ani. Înrâurirea virtuții lui o mărturisește Împăratul Ioan Cantacuzinul. Lângă Constantinopol, sfântul a întemeiat mănăstirea sfântului Mamas. Ca un bun cunoscător al limbii slavone, a fost trimis de Împărat la sârbi, ca un sol de pace. Trebuiau să se oprească războaiele între cei de o credință, ca să fie pregătiți pentru comuna întâmpinare a turcilor. Numele lui Calist va fi legat și de cel al lui Palama pe care l-a însoțit în îndelungatele lui lupte. Pana lui Calist ne-a lăsat, în final, însemnate texte hagiografice.
Un alt ucenic al cuviosului Grigorie Sinaitul este cuviosul Romilos (+1375/6) care la rândul lui a fost și el învățător al multor sfinți ucenici care îl urmau în călătoriile lui. Printre aceștia este și cuviosul Grigorie (+1406), biograful și ctitorul mănăstirii atonite a Sfântului Nicolae, cunoscută astăzi cu numele lui.
O figură centrală a secolului al 14-lea s-a arătat Sfântul Grigorie Palamas (+1359). Viața lui ascetică, feluritele lui lupte și operele lui îl situează printre marii teologi și părinți ai Bisericii. După cunoscutele noastre controverse isihaste, a lăsat un dar fără de preț, o voluminoasă operă. Ascetul atonit, după multe lupte, a fost îndreptățit de cele trei sinoade din Constantinopol: 1341, 1347 și 1351. Înțeleptul ierarh al Tesalonicului a reînnoit cu lucrarea lui experiențele dumnezeiești ale Bisericii cu privire la lumina necreată. Opera lui a influențat profund teologia ulterioară și viața monastică.
Sfântul Grigorie după ieșirea lui din Sfântul Munte, în jurul anului 1325, a plecat la schitul Veroia unde a întemeiat un hesychastirion și o școală a filosofiei celei dumnezeiești. După întoarcerea lui în Munte, l-au chemat la Tesalonic pentru a salva Biserica învăluită de ideile eretice ale calavritului Varlaam. A fost convins să iasă din Sfântul Munte pentru binele Bisericii și pentru trei ani luptă cu tărie pentru adevăr. Biruința Sfântului Grigorie Palama era biruința Sfântului Munte împotriva noilor curente ale umanismului și a dominației raționalismului și împotriva cunoașterii sterpe care și-a pus credința în a doua soartă și a schimbat înțelesul iubirii evanghelice, al rugăciunii și al nevoinței. În sfârșit, ca mitropolit al Tesalonicului, sfântul va dezvolta o strălucită lucrare pastorală.
(Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008)
traducere şi adaptare: Maria Botez
sursa: Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008
sursa: Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008
